”Deși temele cărților mele sunt eminamente sociale, eu am fost scriitor cu mult înainte de a deveni sociolog. Am debutat cu poezie, după aceea cu proză scurtă și de abia după aceea, am făcut sociologie. Eu când am intrat la Facultatea de Sociologie eram un scriitor oarecum format în opțiunile mele. De ce spun asta? Pentru că, prima tentație este să citești strict sociologic cărțile mele, ceea ce e o mare greșeală consider eu. De fapt, prima miză a cărților mele este una literară, este una estetică. Eu sunt foarte atent la cuvânt la frază, la construcția personajelor. Dacă îmi aleg ca pânză pe care îmi așez cuvintele, culorile, sunt evenimentele sociale este pentru că îmi sunt la îndemână, le cunosc ș cred că pot spune lucruri interesante, dar miza cărții este în principal una estetică.

Cărțile scriitorului Dan Lungu fac trimitere la istoria recentă a României, a statelor din fostul lagăr socialist în care nostalgia după perioada fostei dictaturi, confruntarea mentalităților, relația între Est și Vest sunt teme de dezbateri centrale în societate.

”Ce m-a interesat foarte mult în ”Raiul găinilor” să văd cum s-a schimbat istoria, imediat în anii 90, cum s-a schimbat mentalitatea[…] Făcând un studiu, pe o stradă, poți să prinzi mecanismele care funcționează la nivelul unei țări. E un mic studiu de caz, sau mai degrabă un studiu de  metamorfoză a mentalității developată prin intermediul zvonurilor. În ”Raiul găinilor” îmi apare prima dată tema aceasta a nostalgiei după perioada comunistă, într-o perioadă în care nu prea se vorbea cu voce tare despre asta. Dacă ”Raiul găinilor” este o carte despre o stradă, ”Sînt o babă comunistă!” este o carte despre o viață în care dezvolt această temă a nostalgiei după comunism la nivelul unei bătrâne, Emilia Apostoae.

Cărțile se pare că au venit pe o nevoie de  exprimare și nevoia unui dialog onest între generații. Un discurs radical - comunismul a fost sută la sută rău, cei care au trăit în comunism pot să-și arunce viața la gunoi, nu mai e nimic de recuperat din ea - e o viziune, un tip de raportare care nu mai lasă loc  demnității celuilalt. Acest gen de atitudine blochează orice comunicare între generații. Nu-i lași loc unui minim de demnitate celuilalt și nici nu poți construi ceva, pornind de la celălalt. Or, ce face ”Sînt o babă comunistă!” propune această cale de mijloc.

S-a trăit într-un sistem oribil, cu excesele lui, un sistem adesea criminal,  dar în care a existat totuși și o viață cotidiană, cu normalitatea și fericirile ei. Haideți să discutăm despre asta. Criminalii să răspundă pentru faptele lor, cei care s-au opus regimului să îi decorăm, să îi ascultăm că au avut curajul acesta, iar cei care au fost între să cernem ce e bun și ce e rău în  viața fiecăruia să vedem cum putem dialoga mai departe, ce rol pot avea cei care și-au trăit cea mai mare parte în comunism în noua societate pe care o construim acum. Noi trebuie să construim un spațiu social unde să fie loc pentru toată lumea în care fiecare să se simtă util și valorizat.

Or ceea ce propunea societatea  românească, discurs pe care îl aveam și eu, nu arunc vina asupra nimănui, era o ruptură radicală, o negare a tot ce a fost înainte fără a lăsa nici un spațiu de exprimare oamenilor simpli, era o societate din care erau excluși, nu mai aveau nici un viitor.  

Versiunea franceză a cărții a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet, Franța, 2008, iar versiunea poloneză a fost nominalizată la premiul pentru literatură central-europeană „Angelus”, în 2011. 
În anul 2013, a apărut filmul ”Sunt o babă comu8nistă” în regia lui Stere Gulea. Apărută la editura ”Polirom”, ,,Sînt o babă comunistă!” este una dintre cele mai traduse cărți din România după 1989.