Malta nu a consemnat niciun nou caz de COVID-19 în ultimele 24 de ore, o premieră în 11 luni
-
07 Iunie 2021 12:33
Malta nu a consemnat niciun nou caz de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, o premieră în 11 luni, dar ministrul sănătății maltez a cerut populației să rămână prudentă pentru a preveni o eventuală recrudescență, transmite luni Reuters.
''Astăzi este prima zi cu zero cazuri începând de vara trecută'', a scris pe Twitter ministrul maltez al sănătății, Chris Fearne.
''Este crucial să ne păstrăm disciplina și responsabilitatea'', a adăugat el.
În cadrul relaxării graduale a restricțiilor impuse în urmă cu câteva luni, Malta a redeschis barurile, teatrele și cinematografele.
Malta raportase zero noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore în data de 25 iulie 2020, dar ulterior numărul zilnic al infecțiilor a crescut treptat, ajungând la un vârf de 510 în luna martie, înainte de a se reduce din nou.
Insula mediteraneană conduce în campania de vaccinare din Uniunea Europeană, peste jumătate dintre adulți fiind vaccinați cu două doze și 75% cu cel puțin o doză.
Sursa: AGERPRES