Majoritatea parlamentară a anulat hotărârea Parlamentului privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecător la Curtea Constituțională
-
23 Aprilie 2021 12:55
Majoritatea parlamentară a anulat astăzi hotărârea Parlamentului din 16 august 2019 privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecător la Curtea Constituțională.
Proiectul a fost prezentat de deputatul socialist Vasile Bolea care a invocat ca argument faptul că Domnica Manole nu ar fi prezentat dovada privind competențele sale profesionale pentru a fi numită judecătoare la Curtea Constituțională.
Deși actele legislative nu au efect retroactiv, adică nu pot fi aplicate pentru decizii adoptate anterior, Vasile Bolea a făcut referire la anumite excepții, care ar fi aplicabile și în acest caz, precizând că decizia intră în vigoare la data adoptării, dar poate fi contestată.
Deputatul PDM, Nicolae Ciubuc a menționat că un al judecător, Vladimir Țurcan, a fost numit în funcție în conformitate cu aceleași proceduri. Vasile Bolea nu a negat acest fapt, recomandându-i democratului să propună un proiect de hotărâre.
Proiectul a fost adoptat în aceeași ședință la care majoritatea PSRM-Partidul Șor a adoptat și o declarație politică în care a anunțat că nu recunoaște avizul Curții Constituționale privind dizolvarea Parlamentului și a declarat vot de neîncredere celor trei judecători care au adoptat avizul – Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca.