Majoritatea întreprinderilor mici și mijlocii din R.Moldova, afectate de pandemie. 42% din agenții economici chestionați vorbesc despre riscul unui faliment (raport)

  • 17 Septembrie 2020 12:52
Majoritatea întreprinderilor mici și mijlocii din R.Moldova, afectate de pandemie. 42% din agenții economici chestionați vorbesc despre riscul unui faliment (raport)

Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova a prezentat astăzi prima hartă interactivă a IMM-urilor și a evaluat impactul pe care l-a avut pandemia de coronavirus asupra acestui sector, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, peste 300 de manageri de IMM-uri au răspuns la un chestionar, în baza căruia a fost realizat un raport analitic al impactului pandemiei de coronavirus asupra acestui sector. Astfel, s-a constatat că 71 la sută din respondenți au avut pierderi ori prognozează pierderi în urma pandemiei.

Realizatorul acestui raport, Andrei Crigan, a declarat că principalele preocupări ale respondenților țin de plata salariilor și lipsa clienților. „42% din respondenți sunt îngrijorați sau parțial îngrijorați de perspectiva unui faliment, iar 69 la sută au declarat că nu au acces adecvat la lichidități”, a spus Crigan.

În același timp, datele raportului analitic arată că 23 la sută dintre respondenți au revenit total la activitățile lor, iar IMM-urile din domeniul turismului, transporturilor, imobiliare și IT au declarat că există posibilitatea să aibă, la sfârșit de an, creșteri la venit.

Respondenții la chestionar au declarat că în 2021 activitatea IMM-urilor ar putea reveni la normalitate.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
-2,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău