Sursa de inspirație, Epitaful de la Cozia, are 1,77 x 1,44 m și este bine conservat. El se înscrie într-un specific al broderiei din Balcani din acea perioadă, notează sursa citată. 

„Epitaful de la Cozia este o operă de pionierat”, a explicat maica. „Abia în timpul lui Ștefan cel Mare este epoca de maximă înflorire a broderiei românești.

Lucrarea este rodul unei colaborări dintre Mănăstirea Cornu și Mănăstirea Copou.

„A fost nevoie de foarte multe probe și încercări pentru a descoperi efectele artistice ale acestui epitaf, care aparent sunt foarte mici, dar rezultatele sunt foarte mari, ca de exemplu, observăm un contur foarte subțire pe sprâncene. În alte locuri lipsa conturului, care creează o trecere mai dulce de la o culoare la alta”, a precizat maica.

„A  fost o provocare pentru noi și realizarea cusăturilor. După cum vedeți, mișcarea veșmintelor este evidențiată prin contururi subțiri ale faldurilor colorate, dar și prin schimbarea sensurilor de cusătură, destul de greu de realizat, noi o realizăm prin cusături manuale.”

În partea centrală este reprezentat Mântuitorul întins pe Piatra Ungerii. Maica Domnului stă aplecată și-L îmbrățișează, cu o expresie de durere profundă. La picioare este prosternat Sf. Ev. Ioan, iar deasupra străjuiesc patru îngeri cu veșminte somptuoase, care contrastează cu simplitatea și umilința personajelor principale din registrul de jos.

„Epitaful de la Cozia se prezintă într-o cromatică caldă și discretă. Pe lângă auriul dominant întâlnim puține nuanțe de mătase, în tonuri apropiate de auriu. Avem ocru pentru fețe și roșu și verde pentru ornamente și contururi”, a explicat maica.

„Roșu și verde sunt culori specifice arte bizantine. Verdele reprezintă Duhul Sfânt, iar roșul Sângele Mântuitorului”, a continuat ea. „Izvorul broderiei românești medievale este Imperiul Bizantin. Stilul broderiilor bizantine din perioada Paleologilor a influențat covârșitor broderia din Serbia, România și Bulgaria.”

„Specificul broderiei bizantine este umplerea veșmintelor cu fir auriu. Punctele de prindere organizează cusătura în modele geometrice, cel mai adesea în tabla de șah sau zig-zagul, iar fețele și corpurile sunt umplute cu mătase. Firul este întins în lungul desenului, în lungul formei.”

Biserica Mănăstirii Copou a fost ctitorită în 1638 de Voievodul Vasile Lupu după ce într-un copac din apropiere s-a ascuns soția lui în timpul unei invazii tătare. A aparținut de Mănăstirea „Trei Ierarhi” din Iași până la secularizarea averilor mănăstirești, când a devenit biserică de mir.

Părintele Patriarh Daniel, în perioada în care a fost Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a reînființat Mănăstirea Copou ca aparținând de Mănăstirea Galata.

Foto credit: Doxologia.ro / Silviu Cluci