Maia Sandu va susține diseară un discurs în plenul Adunării Generale a ONU

  • 22 Septembrie 2021 08:12
Maia Sandu va susține diseară un discurs în plenul Adunării Generale a ONU

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va susține diseară un discurs în plenul Adunării Generale a ONU. Maia Sandu se află la New York, SUA, unde se desfășoară în aceste zile Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

În prima zi a sesiunii Adunării Generale a ONU, Maia Sandu, a avut planificate mai multe întrevederi bilaterale. Prima întrevedere a șefei statului a fost cu Președintele Confederației Elvețiene, Guy Parmelin. Potrivit unui comunicat al Președinției, oficialii au convenit asupra sporirii relațiilor comercial-economice moldo-elvețiene. Totodată, s-a discutat despre intensificarea negocierilor privind acordul de liber schimb cu țările EFTA. Maia Sandu a apreciat programele de dezvoltare realizate cu sprijinul Elveției în domenii precum aprovizionarea cu apă, educație, sănătate, migrație și altele și i-a mulțumit președintelui elvețian  pentru ajutorul generos oferit de Elveția pentru sprijinirea luptei cu pandemia - direct, dar și prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății și a platformei COVAX.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:6,17 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău