Maia Sandu speră să unească cele două maluri ale Nistrului până când Republica Moldova va adera la UE. „Dacă nu, conflictul nu va fi o problemă”
-
27 Mai 2023 15:15
Președinta Maia Sandu speră să unească cele două maluri ale Nistrului până când Republica Moldova va adera la UE, dar dacă nu, consideră că conflictul nu va fi o problemă
Într-un interviu acordat portalului geopolitique.eu, președinta Maia Sandu că regiunea transnistreană are parte de multe beneficii din partea Uniunii Europene.
„Regiunea transnistreană beneficiază de regimul de liber schimb, la fel ca și restul țării, și am văzut rezultatele: două treimi din exporturile Moldovei merg către țările UE. Iar când ne uităm la regiunea transnistreană, jumătate din exporturile sale merg către UE. Astăzi, jumătate dintre cei care lucrează în străinătate din regiunea transnistreană lucrează într-o țară din UE”, a spus președinta.
Potrivit Maiei Sandu, aceasta este o schimbare dramatică față de acum zece ani, când toate exporturile din regiune au mers în Rusia și când toți oamenii în căutarea de muncă au plecat în Rusia.
„Cu cât situația pe malul drept al Nistrului este mai bună, cu cât reușim mai repede să ridicăm nivelul de trai, cu atât devenim mai siguri, cu atât interesul pe malul stâng pentru reunificarea țării este mai mare. Și lucrăm la asta, ne angajăm la o soluționare pașnică a conflictului și cred că, cu cât ne apropiem de UE. Sperăm să putem reintegra regiunea înainte de a deveni membri ai UE, dar nu credem că dacă conflictul nu va fi rezolvat pe deplin, acesta va fi un impediment în calea aderării Moldovei la UE.”, a declarat Maia Sandu.