Maia Sandu și Igor Dodon se vor confrunta în turul II al alegerilor prezidențiale. Ce mesaje au adresat alegătorilor
-
02 Noiembrie 2020 13:34
Maia Sandu și Igor Dodon, care se vor confrunta în turul doi al alegerilor prezidențiale, s-au adresat astăzi alegătorilor. La o zi de la scrutin, contracandidații vorbesc despre mobilizare masivă în al doilea tur și fiecare crede că victoria îi va aparține.
Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu a mulțumit într-o conferință de presă cetățenilor care au votat-o în primul tur al alegerilor prezidențiale. Ea a îndemnat cetățenii să iasă la vot masiv și în turul doi de scrutin.
„Ieri în Moldova au câștigat oamenii. Ieri oamenii Moldovei au demonstrat un lucru: că țara noastră se poate uni împotriva hoției și fărădelegii(...)Avem două săptămâni în față pentru a face această schimbare. Pe 15 noiembrie vor fi și mai mulți și mai uniți. Pe 15 noiembrie avem șansa să punem Moldova pe calea cea dreaptă”, a declarat Maia Sandu.
Maia Sandu s-a adresat și cetățenilor din diaspora care au votat-o și le-a transmis că votul lor e mai puternic decât încercările de a frauda rezultatele alegerilor. Maia Sandu le-a cerut celor de guvernare să renunțe la fraude electorale în turul doi de scrutin și la șantajarea primarilor și a funcționarilor. Candidata PAS a mulțumit contracandidaților de pe dreapta care deja și-au anunțat susținerea pentru ea.
Igor Dodon a făcut declarații pentru presă după o ședință cu prim-ministrul și cu președintele Parlamentului, la Reședința de Stat. Candidatul susținut de Partidul Socialiștilor a anunțat o mobilizare masivă pentru turul doi al alegerilor pentru funcția de președinte pe care speră să-l câștige. El a solicitat oponenților să-și ceară scuze de la autorități pentru acuzațiile de fraudă electorală. Totodată, Igor Dodon, care a obținut 4% din voturi în străinătate, a atacat diaspora pe care a calificat-o drept „electorat paralel”.
„Alegătorii din diasporă au viziuni care sunt în disonanță cu cele ale majorității cetățenilor care locuiesc în Rep. Moldova. Mizez pe electoratul de stânga, care este de 55-60%”, a declarat Igor Dodon.
Igor Dodon a mai declarat că nu poate să permită destabilizarea situației și nici venirea la putere a unui președinte care va fi „marionetă externă”.