Maia Sandu salută sancțiunile impuse organizației Evrazia de către Regatul Unit: „Un semnal clar că acțiunile subversive au consecințe”

  • 02 Aprilie 19:19
Maia Sandu salută sancțiunile impuse organizației Evrazia de către Regatul Unit: „Un semnal clar că acțiunile subversive au consecințe”

Președinta Maia Sandu a salutat sancțiunile impuse astăzi, 2 aprilie, de către Regatul Unit organizației Evrazia, afiliată grupării criminale organizate Șor, subliniind, într-o postare pe platforma X, că acesta este „un semnal clar că acțiunile subversive au consecințe”.

Salutăm sancțiunile impuse de Regatul Unit împotriva persoanelor și entităților asociate cu Șor—un rezultat al cooperării strânse cu Guvernul Republicii Moldova. Aceasta face parte din efortul nostru comun de a proteja democrația moldovenească și de a opri ingerințele Kremlinului. Un semnal clar că acțiunile subversive au consecințe”, a afirmat Maia Sandu.

Rețeaua Evrazia, care ar opera în numele oligarhului fugar Ilan Șor, a fost sancționată astăzi de Marea Britanie. Decizia presupune înghețarea activelor și impunerea interdicțiilor de călătorie. Potrivit Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, Evrazia – „o organizație rusească non-profit, a fost folosită de Ilan Șor pentru a mitui cetățenii moldoveni să voteze „nu” la referendumul privind aderarea la UE”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,57 m/s
Tue
10
Wed
11
Thu
13
Fri
14
Sat
15
Arhivă Radio Chișinău