Maia Sandu salută discuțiile despre pace de la Jeddah: „Apreciem angajamentul SUA și al Ucrainei, inclusiv propunerea pentru o încetare a focului de 30 de zile”

  • 12 Martie 08:52
Maia Sandu salută discuțiile despre pace de la Jeddah: „Apreciem angajamentul SUA și al Ucrainei, inclusiv propunerea pentru o încetare a focului de 30 de zile”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat discuțiile despre pace din Arabia Saudită, menționând importanța eforturilor internaționale pentru realizarea unei „păci juste și durabile”. Într-un mesaj publicat pe platforma X, Maia Sandu a apreciat angajamentul Statelor Unite și al Ucrainei, în special propunerea acestora pentru un armistițiu de 30 de zile.

Moldova salută discuțiile de la Jeddah și eforturile pentru o pace dreaptă și durabilă.

Lăudăm SUA și Ucraina pentru angajamentul lor, inclusiv pentru propunerea de încetare a focului de 30 de zile.

Calea către pace necesită curaj și garanții reale de securitate pentru Ucraina”, a transmis Maia Sandu.

Declarațiile președintei vin în contextul în care, ieri, 11 martie, la Jeddah, Statele Unite și Ucraina au adoptat o declarație comună care vizează reconcilierea tensiunilor dintre cele două națiuni.

Statele Unite au anunțat ridicarea imediată a suspendării schimbului de informații și reluarea asistenței de securitate pentru Ucraina. În plus, Ucraina a acceptat propunerea americană pentru un armistițiu de 30 de zile și pentru pași concreți în vederea restabilirii păcii în urma invaziei ruse.

În cadrul acestor discuții, oficialii americani au subliniat că „mingea este acum în terenul Rusiei”, iar președinții Ucrainei și Statelor Unite au convenit să finalizeze cât mai curând posibil un acord pentru dezvoltarea resurselor minerale critice ale Ucrainei, cu scopul de a stimula economia țării și de a garanta prosperitatea și securitatea pe termen lung.

Citiți șiSUA restabilește asistența militară către Ucraina și reia schimbul de informații militare. Kievul, dispus la un armistițiu de 30 zile cu Rusia

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:3,09 m/s
Thu
16
Fri
17
Sat
18
Sun
10
Mon
8
Arhivă Radio Chișinău