Maia Sandu s-a întâlnit la Timișoara cu reprezentanții comunității de basarabeni

  • 13 Ianuarie 09:10
Maia Sandu s-a întâlnit la Timișoara cu reprezentanții comunității de basarabeni

Președinta Maia Sandu a avut ieri seară o discuție întâlnire cu basarabenii stabiliți în Timișoara. Cei prezenți, în marea lor majoritate studenți, tineri, au plecat din țară pentru studii și oportunități profesionale, arată un comunicat al Președinției Republicii Moldova.

„M-am bucurat să îi aud, pe atât de mulți dintre ei, interesați și implicați în evoluțiile de acasă. I-am îndemnat să revină în țară să pună umărul la modernizarea Moldovei și aderarea noastră la Uniunea Europeană. În perioada ce va urma, va fi nevoie de entuziasmul și dedicația tuturor celor care cred că Moldova poate, că Moldova merită mai mult”, a punctat Maia Sandu.

Cu această ocazie, Președinta și-a exprimat aprecierea pentru doi membri ai comunității noastre din Timișoara, Roman Zgardan și Demian Răileanu, care joacă un rol important în dezvoltarea sportului de performanță din țara noastră.

„Le-am mulțumit pentru valorile pe care le promovează și pentru efortul și abnegația cu care antrenează și generează campioni pentru Republica Moldova în domeniul luptelor greco-romane”, a menționat șefa statului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău