Maia Sandu s-a întâlnit cu Olaf Scholz, la Berlin
-
23 Septembrie 2022 18:00
Președinta R. Moldova, Maia Sandu s-a întâlnit astăzi, 23 septembrie, cu Olaf Scholz, la Berlin. În cadrul întrevederii s-a discutat modalități de aprofundare a relațiilor moldo-germane în energie, economie și securitate, potrivit unui mesaj pe Facebook publicat de șefa statului.
Maia Sandu a mulțumit Germaniei pentru sprijinul și votul de încredere, pentru ca R. Moldova să obțină statutul de candidată, pentru a adera la UE.
„Am avut o întâlnire astăzi cu cancelarul german Olaf Scholz. Mulțumim pentru sprijinul și votul de încredere al Germaniei pentru statutul nostru de candidat la UE și pentru sprijinul care ne ajută să facem față consecințelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Au fost discutate modalități de aprofundare a relațiilor moldo-germane în energie, economie și securitate”, potrivit unui mesaj pe Twitter publicat de șefa statului.