Maia Sandu: Le cer cetățenilor să fie gata pentru a ieși să ne apărăm drepturile

  • 24 Aprilie 2021 12:53
Maia Sandu: Le cer cetățenilor să fie gata pentru a ieși să ne apărăm drepturile

Președintele Maia Sandu califică drept neconstituționale decizia Parlamentului de  anulare a hotărârii prin care Domnica Manole a fost desemnată judecător al Curții Constituționale și cea prin care Boris Lupașco a devenit judecător la Curte. Șeful statului cere Procuraturii Generale să investigheze aceste acțiuni din perspectiva uzurpării puterii în stat și anunță că va chema cetățenii, în eventualitatea în care va fi nevoie, la proteste, notează IPN.

Președintele Maia Sandu califică deciziile de ieri drept contrare spiritului legii, întreprinse de deputați care se tem de organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

„Conform cadrului legislativ, Parlamentul nu poate să demită un judecător la Curtea Constituțională. După acest vot neconstituțional, a urmat o altă acțiune neconstituțională, încercarea de a numi o altă persoană în calitate de judecător la Curte. Sunt deputați în acest Parlament care nici într-un caz nu vor să ajungă la judecata cetățenilor”, a spus deputatul Maia Sandu în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune.

Mai mult, șeful statului cere organelor de forță să nu permită destabilizarea situației din țară.

„Am trimis un mesaj clar organelor de forță să nu se lase implicate în îndeplinirea unor ordine neconstituționale, ilegale. Ci să asigure ordinea constituțională, inclusiv securitatea membrilor Curții Constituționale. Am solicitat Procuraturii Generale să investigheze deciziile luate de Parlament și să stabilească în ce măsură aceste acțiuni pot fi calificate drept acțiuni de uzurpare a puterii în stat”, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu nu exclude eventualitatea unor proteste în masă pentru a insista pe organizarea cât mai grabnică a alegerilor anticipate.

„Vreau să le spun cetățenilor să fie gata, sper să nu fie nevoie, dar în cazul în care va fi nevoie să fie gata să ieșim și să ne apărăm dreptul constituțional la alegeri. Foarte mulți cetățeni susțin acest obiectiv de a declanșa alegerile și de a pune punct acestei crize”, a spus Maia Sandu.

Ieri Parlamentul de la Chișinău l-a numit pe fostul procuror, Boris Lupașco, în funcția de judecător al Curții Constituționale pentru un mandat de 6 ani. S-a întâmplat după ce Parlamentul și-a anulat hotărârea din august 2019 prin care Domnica Manole a fost numită judecător la Curtea Constituțională. Opoziția, Ambasada SUA la Chișinău și Șeful Delegației UE în Republica Moldova au calificat acțiunile drept un abuz și un atentat la independența Curții Constituționale și a democrației.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,76
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău