„Pe parcursul timpului, SIS a fost utilizat în anumite cazuri în beneficiul unor interese înguste, nu în interes național. Eu nu voi tolera asemenea abordări. Și acum, mai mult ca niciodată, este necesar să muncim pentru a reclădi încrederea cetățeanului în instituțiile statului”, a menționat Maia Sandu, potrivit unui comunicat al Președinției.
Șefa statului și-a reiterat poziția principială în ceea ce ține de reforma instituției, pe care o va susține împreună cu echipa de la Președinție. „Voi repeta mesajul pe care îl am pentru toți funcționarii publici - în mine găsiți un sprijin. Și eu, și colegii mei vom susține reforma instituției, astfel încât oamenii demni și integri să fie promovați și nimeni să nu-i oblige să acționeze contrar legii. Republica Moldova are nevoie de un Serviciu de Informații puternic, proactiv și eficient”, a punctat doamna Maia Sandu.
În cadrul ședinței, directorul SIS, Alexandru Esaulenco, a afirmat că printre obiectivele strategice ale instituției pentru 2021 se regăsește combaterea fenomenului corupției ce subminează securitatea națională, în special în instituțiile de stat și în sectorul justiției. De asemenea, o atenție deosebită se va acorda infracțiunilor de contrabandă în proporții deosebit de mari, spălării banilor, deturnării fondurilor publice, compromiterii proiectelor investiționale din fonduri externe etc.
La ședință au mai participat prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, președintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, Sergiu Sîrbu, membrii Colegiului, conducătorii subdiviziunilor instituției.
Colegiul reprezintă organul suprem de control și dirijare al acestei instituții, care adoptă deciziile asupra celor mai importante probleme ale Serviciului și determină direcțiile prioritare de activitate ale subdiviziunilor.