Maia Sandu, la Erevan: „Integrarea europeană este principalul proiect strategic al Republicii Moldova”

  • 04 Mai 11:32
Maia Sandu, la Erevan: „Integrarea europeană este principalul proiect strategic al Republicii Moldova”

Sursa foto: ARMENPRESS

Președinta Maia Sandu, participă astăzi la summitul Comunității Politice Europene de la Erevan, unde peste 40 de lideri europeni discută despre securitate, unitate și reziliență democratică în contextul provocărilor actuale. În cadrul summitului, președinta Maia Sandu  urmează să co-prezideze, alături de președintele Franței, Emmanuel Macron, o sesiune dedicată rezilienței democratice în fața amenințărilor hibride și va lua parte la o nouă reuniune a Grupului de Coordonare pentru Republica Moldova, o inițiativa comună a României și Franței, care  urmărește consolidarea coerenței sprijinului internațional acordat Republicii Moldova, transmite Radio Chișinău.

Președinta Maia Sandu, a declarat, la sosire, în fața jurnaliștilor, că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă cel mai important proiect pentru Republica Moldova. Ea a adăugat că își dorește să discute cu partenerii europeni despre modul în care democrațiile pot fi mai bine protejate și și-a exprimat sprijinul pentru Ucraina.

Maia Sandu a subliniat totodată că Europa trebuie să devină mai puternică, afirmând că este un spațiu al democrației care a jucat un rol esențial în promovarea și consolidarea valorilor democratice și  și-a exprimat convingerea că Uniunea Europeană va rămâne cea mai democratică regiune a lumii.

„Republica Moldova va discuta din nou cu partenerii săi din Uniunea Europeană despre parcursul de integrare europeană al Moldovei. Acesta este cel mai important proiect pentru noi. Europa trebuie să devină mai puternică. Europa crede în democrație. Europa ne-a învățat pe toți cum să susținem valorile democratice, cum să construim democrații, iar eu sunt sigură că Europa va continua să devină mai puternică și va rămâne cea mai democratică parte a lumii”, a declarat Maia Sandu.

Gazda summitului, prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, a declarat că reuniunea are potențialul de a deveni „istorică” pentru pacea și stabilitatea internațională, în contextul provocărilor actuale, de la războiul din Ucraina până la tensiunile din Orientul Mijlociu. 

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat că actuala situație geopolitică Europa trebuie să fie în prima linie a apărării ordinii internaționale bazate pe reguli, ancorată în Carta ONU și în principiile multilateralismului.

La rândul său, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că Europa trebuie să continue presiunea asupra Rusiei pentru găsirea unui format diplomatic funcțional pentru obținerea păcii.

În marja reuniunii Comunității Politice Europene de la Erevan a fost organizat  un eveniment de nivel înalt dedicat Coridorului Vertical de Gaze și rolului acestuia în consolidarea securității energetice regionale. Discuția a reunit lideri din Bulgaria, Serbia, Grecia, Republica Moldova și Ucraina, care au subliniat că diversificarea surselor de aprovizionare și a rutelor de tranzit reprezintă o necesitate strategică.

La Erevan,  va avea loc astăzi și o reuniune a Grupului de Coordonare pentru Republica Moldova, un mecanism multilateral informal dedicat sprijinirii securității și rezilienței țării. Inițiativa, lansată în 2024 de România și Franța, urmărește consolidarea coerenței sprijinului internațional acordat Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
25,64
Cer fragmentat
Umiditate:60 %
Vint:2,98 m/s
Fri
21
Sat
21
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău