Maia Sandu, la ceremonia de comemorare a victimelor celui de-al Doilea Război Mondial: „Nu poți comemora victimele trecutului, în timp ce justifici crimele prezentului”

  • 09 Mai 10:10
Maia Sandu, la ceremonia de comemorare a victimelor celui de-al Doilea Război Mondial: „Nu poți comemora victimele trecutului, în timp ce justifici crimele prezentului”

Președinta Maia Sandu a ținut astăzi un discurs la ceremonia de comemorare a victimelor celui de-al Doilea Război Mondial de la Complexul Memorial „Eternitate”. În mesajul său, șefa statului a subliniat că „pacea și victoria împotriva tiraniei au fost posibile datorită curajului și jertfei înaintașilor noștri, dar și a unității de care au dat dovadă țările lumii ce s-au opus nazismului”.

Republica Moldova a fost parte a tragediei, dar și parte a victoriei păcii, a declarat Maia Sandu.

„56.000 de moldoveni nu s-au mai întors niciodată acasă de pe front. Practic fiecare familie a pierdut pe cineva drag. Moldoveni de toate etniile, români, ucraineni, bulgari, ruși, găgăuzi, au luptat și au murit pentru Victoria Păcii. Ei toți și-au dat viața pentru ca noi, copiii și nepoții lor, să trăim în pace. Datoria noastră e să păstrăm pacea și să onorăm eroismul și sacrificiul lor cu respect și în liniște, nu prin petreceri zgomotoase”, a transmis șefa statului. 

Maia Sandu a exprimat recunoștință veteranilor pentru sacrificiul lor, adăugând că rănile războiului au fost aceleași pentru toată Moldova, iar respectul față de sacrificiile și eroismul înaintașilor noștri ne unește pe toți. 

Șefa statului a subliniat că este de neînțeles bombardarea orașelor ucrainene și, în același timp, veselia de la parada ce ar trebui să celebreze pacea din 1945.

„După 1945, Europa a ales o altă cale. A ales reconcilierea. A ales să transforme rănile în poduri între popoare. Timp de opt decenii, statele care fac parte din Uniunea Europeană trăiesc cea mai lungă perioadă de pace din istoria lor. Iar Moldova aspiră să facă parte din această familie – nu doar pentru dezvoltare economică, ci mai ales pentru a păstra pacea, democrația și libertatea.

Dar azi, la granițele noastre, această pace este din nou amenințată. Rusia, care monopolizează victoria asupra nazismului, a devenit agresorul care a intrat cu tancuri și moarte în Ucraina. Cum să înțelegem bombardarea orașelor precum Kiev sau Harkiv în același timp cu veselia de la parada ce ar trebui să celebreze pacea din 1945?

Vedem cum unii organizează parade grandioase sau glorifică Kremlinul în numele victoriei de acum 80 de ani, dar închid ochii la crimele pe care le comite azi Rusia în Ucraina. Cum pot vorbi ei despre eliberare, în timp ce Moscova ucide, bombardează și torturează oameni nevinovați? De ce unii cred că viețile curmate azi în Herson sau Bahmut ar conta mai puțin decât cele pierdute la Stalingrad sau Leningrad? Suferința nu are două măsuri. Nu poți comemora victimele trecutului, în timp ce justifici crimele prezentului.

Oricâte răni ale trecutului am purta cu noi, haideți să fim uniți în numele viitorului în pace și demnitate. Să mergem împreună în familia europeană a țărilor care prețuiesc viața umană, libertatea și securitatea fiecărei familii.

Pacea nu e un dat. Pacea se apără zi de zi. Cu vocea, cu votul, cu adevărul, cu solidaritatea”, a subliniat Maia Sandu.  

Președinta Maia Sandu a depus flori alături de comisara europeană pentru extindere Marta Kos, prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu, precum și de miniștri sau alți oficiali. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:50 %
Vint:0,51 m/s
Sun
12
Mon
9
Tue
9
Wed
11
Thu
13
Arhivă Radio Chișinău