Maia Sandu: Federația Rusă cheltuiește bani mari pentru a se implica în actul de justiție din Republica Moldova
-
31 Martie 19:58
Reforma justiție se află la etapa de finalizare, scopul acesteia fiind consolidarea unui sistem responsabil și independent. Afirmația a fost făcută luni, 31 martie, de președinta Maia Sandu în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la postul public Radio Moldova. Șefa statului a menționat că până la alegerile parlamentare ordinare, reforma se va finaliza pentru cele mai importante organe ale justiției, în timp ce în rândul procurorilor acesta abia începe, comunică MOLDPRES.
Maia Sandu a apreciat că, în prezent, instituțiile din domeniul justiției sunt mai funcționale decât acum câțiva ani, un rol important revenind evaluării judecătorilor, notează sursa citată.
„Eu cred că această evaluare externă are un anumit impact, s-a făcut o anumită curățenie cel puțin în rândul judecătorilor. În rândul procurorilor abia începe, aici procesul, din păcate, a fost tergiversat. Cu cât mai repede se încheie procesul cu atât e mai bine pentru toți oamenii onești din sistem, dar eu totuși cred că noi avem o parte a reformei realizată și cred că o să începem să vedem rezultatele”, a declarat președinta.
Totodată, șefa statului a subliniat că Federația Rusă continuă să se implice în justiția din Republica Moldova folosind tot felul de instrumente de intimidare a judecătorilor.
„Da, există probleme mari inclusiv din cauza că Federația Rusă cheltuie bani mari pentru a se implica în actul de justiție pentru a speria oamenii care lucrează în sistem și care trebuie să ia decizii pe dosare în spatele cărora stau oamenii federației Ruse. Kremlinul încearcă să ne copleașească pe toate aceste dimensiuni inclusiv pe corupția politică, corupția electorală. Eu cred că instituțiile astăzi se descurcă mai bine decât anterior.
Noi vrem să avem un sistem independent și responsabil, independent nu ca să facă cine și ce vrea, dar independent ca să se respecte legea. Pe timpul lui Plahotniuc era mai ușor să fie impusă o anumită decizie, dar noi știm că toate deciziile care au fost impuse au fost proaste și ilegale. Acum e un altfel de sistem, el se construiește, se curăță, va fi nevoie să aducem și oameni noi în sistem, acești oameni să învețe”, a opinat Maia Sandu.
Referindu-se la evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor, Maia Sandu a spus că nu este un proces ideal, dar este cel mai bun proces care putea fi obținut.
„E singura modalitate prin care putem face ordine în sistem. Cel mai important pas este că noi suntem la etapa de finalizare. E mai bine să ai un sistem în care nu toți judecătorii au experiență suficientă, dar în care toți judecătorii sunt onești și vor învăța, decât să ai un sistem în care ai oameni cu experiență dar mulți dintre ei sunt corupți”, a mai spus Maia Sandu.
Impactul alegerilor parlamentare asupra viabilității reformei justiției, potrivit președintei, poate fi determinat doar prin votul cetățenilor.
„Depinde de cetățeni să se asigure că și următoarea majoritate parlamentară va fi o majoritate care să țină la statul de drept, la justiție să susțină reformele în continuare.
Pentru cele mai importante organe din justiție reformele se vor finaliza în mare parte către alegeri. Pe partea evaluării procurorilor au fost amânate niște lucruri și iată acolo există riscuri dacă nu va exista o majoritate parlamentară, care să vrea să continue să facă ordine în sistem. Totul depinde de cetățeni”, a mai spus președinta.
Maia Sandu nu a exclus implicare Kremlinului în alegerile parlamentare și a subliniat că cetățenii Republicii Moldova trebuie să decidă pentru țara lor, și nu Rusia. Președinta a condamnat acțiunile de corupere a alegătorilor menționând că cei care își vând voturile își vând și țara.

