Maia Sandu este o sursă de inspirație pentru femeile din politica europeană, spune liderul Uniunii Creștin-Democrate din Germania

  • 16 Iulie 2019 18:00
Maia Sandu este o sursă de inspirație pentru femeile din politica europeană, spune liderul Uniunii Creștin-Democrate din Germania

Premierul Maia Sandu a avut marți, 16 iulie, la Berlin, o întrevedere cu liderul Uniunii Creștin-Democrate din Republica Federală Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer. În cadrul dialogului a fost abordată situația politică actuală din Republica Moldova și acțiunile prioritare de pe agenda noului Guvern care urmează a fi întreprinse în cel mai scurt timp, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și protocol a guvernului.

În acest context, premierul a mulțumit părții germane pentru suportul acordat în perioada tranziției puterii de la Chișinău și a vorbit despre principalele obiective ale executivului, menționând că astăzi sprijinul extern pentru Republica Moldova este mai important ca niciodată.

“Suntem hotărâți să reușim, să implementăm reforme, să contribuim la creșterea economiei pentru bunăstarea cetățenilor”, a declarat prim-ministrul Maia Sandu.

Șefa executivului și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant acordat de Germania țării noastre, subliniind că implementarea reformelor în domeniul justiției, lupta împotriva corupției și bunăstarea cetățenilor se află în capul listei de priorități a executivului.   

La rândul său, Annegret Kramp-Karrenbauer a reiterat poziția UCD în susținerea noului guvern și a menționat că Maia Sandu este o sursă de inspirație pentru femeile din politica europeană.

În acest sens, lidera UCD a reiterat disponibilitatea de a susține Republica Moldova în  promovarea reformelor și de a împărtăși din experiența Germaniei de construire a structurilor democratice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
4,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău