Maia Sandu, despre ședința comună a guvernelor de la Chișinău și București: E o șansă unică
-
11 Februarie 2022 08:14
„Avem o șansă unică să implementăm proiecte de importanță majoră pentru țara noastră”, a scris pe pagina sa de Facebook președinta Maia Sandu în ajunul ședinței comune a guvernelor Republicii Moldova și României, care va avea loc vineri, 11 februarie, la Chișinău. În cadrul ședinței va fi semnat Acordul interguvernamental pentru asistență tehnică și financiară nerambursabilă, în valoare de 100 mln euro. Va mai fi semnat Acordul privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la construirea, exploatarea, întreținerea și repararea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut. Podul va interconecta Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni (România) și drumul național R1 Chișinău – Ungheni (Republica Moldova). Părțile vor mai semna un acord prin care vor fi reduse și eliminate tarife de roaming, relatează IPN.
„Ne dorim ca cea mai mare parte din suma de 100 mln euro (a asistenței financiare din partea României, n.r.) să suplinească sumele alocate Fondului de Dezvoltare Regională și Locală, pornit de Guvern acum câteva luni. Asta ar însemna o contribuție consistentă a României la dezvoltarea regiunilor și satelor din Republica Moldova, prin finanțarea unor obiecte sociale și de infrastructură. E vorba de grădinițe, școli, sisteme de canalizare, stații de epurare, iluminare stradală și proiecte de antreprenoriat social. E vorba de bani care vor ajunge la oamenii din regiuni prin intermediul programului Satul European”, a scris pe pagina sa de Facebook premierul Natalia Gavrilița. Cealaltă parte va merge către proiecte culturale, cum ar fi investițiile în Teatrului Național, Sala cu Orgă și alte edificii culturale, proiecte în domeniul mass-media precum și alte proiecte care vor fi identificate în cadrul negocierilor bilaterale.
„Primăriile vor avea acces la acești bani prin programul Satul European. De altfel, vom veni cu un plan bine determinat în gestionarea eficientă a banilor și convertirea lor în proiecte concrete pentru oameni: drumuri, apeducte, sisteme de canalizare. Vă vom informa regulat despre cum și unde pot fi utilizați acești bani”, a scris pe pagina sa de Facebook Andrei Spînu, viceprim-ministru, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, cu referire la asistența financiară din partea României.
„Cea de-a cincea ședință comună a guvernelor Republicii Moldova și României este un moment istoric în anul aniversar când marcăm 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-române. Așa cum primele Poduri de Flori ne-au facilitat regăsirea și redescoperirea, cum bursele de studii ne-au reapropiat cultural și educațional, cum schimburile de cadre medicale din perioada pandemiei ne-au unit prin emoție și dedicare, tot astfel și ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, prețurile mai accesibile pentru serviciile de roaming internațional mobil, construirea, exploatarea și întreținerea podului rutier de frontieră peste râul Prut ne vor apropia și mai mult unii de alții”, a scris pe pagina sa de Facebook Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe și integrării europene.
„Parteneriatul nostru strategic pentru integrare europeană cu România trebuie să consolideze comunitatea de istorie, limbă și cultură pentru a accelera construcția unei infrastructuri comune concretizată prin poduri, interconectare energetică, interconectare în domeniul comunicațiilor precum și un dialog instituțional aprofundat, pentru că doar astfel și doar prin perspectiva relațiilor noastre bilaterale cu România putem ancora Republica Moldova ferm și ireversibil în spațiul european”, menționat Nicu Popescu.
Programul zilei de vineri, 11 februarie, cuprinde ședința comună a celor două executive în sala mare a Palatului Republicii, la ora 10:55, semnarea mai multor acorduri și tratate bilaterale în sala mică a Palatului Republicii, la ora 11:40, care va fi urmată de o conferință de presă, la ora 12:15.