Maia Sandu, avertisment la Forumul GLOBSEC: „Ținta Rusiei nu este Republica Moldova, dar Uniunea Europeană”
-
22 Mai 08:00
Aflată la Praga, Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu omologul său ceh, Petr Pavel, în marja Forumului Globsec. Șefa statului a participat aseară la Forumul Global security - una dintre cele mai importante platforme internaționale dedicate securității și politicii externe.
În cadrul panelului cu genericul: „David și Goliat: Cum să reziști în fața Rusiei”, șefa statului a vorbi despre experiența Rep. Moldova în a proteja democrația și a rezista în fața ingerințelor străine, în contextul în care țara noastră se confruntă cu manipularea și interferența informațională externă, presiuni energetice și umbra războiului din Ucraina.
În intervenția sa, Maia Sandu a atenționat că Rusia țintește în primul rând Europa, iar Moldova poate fi folosită pentru a-și atinge acest scop.
„Ținta Rusiei este Europa. Dacă Rusia ar fi controlat în prezent guvernarea de la Chișinău, majoritatea parlamentară, imaginați-vă ce ar fi însemnat aceasta pentru Ucraina, în primul rând, deoarece Moldova și Ucraina au o frontieră comună de 1200 de kilometri.
De asemenea, Rusia ar fi folosit Republica Moldova împotriva Uniunii Europene. Pentru că așa cum am spus, ținta Rusiei nu este Republica Moldova, dar Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu.

