Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare din partea ambasadorilor Elveției și Armeniei
-
11 Iulie 2023 08:51
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit astăzi scrisorile de acreditare a doi noi ambasadori: E.S. Félix Baumann, Ambasadorul Confederației Elvețiene și E.S. Vladimir Karapetyan, Ambasadorul Republicii Armenia, ambii cu reședința la Kiev.
În cadrul ceremoniei oficiale, șefa statului a discutat cu Ambasadorul Baumann despre relațiile bilaterale foarte bune, subliniind că Elveția este un partener de încredere în promovarea dezvoltării durabile, combaterea corupției și asigurarea securității. Prin intermediul Biroului de Cooperare la Chișinău, Elveția contribuie la modernizarea localităților noastre, a infrastructurii și la îmbunătățirea serviciilor în educație și sănătate, dar și la promovarea inițiativelor culturale.
În discuțiile cu Ambasadorul Karapetyan, Președinta i-a urat succes în noul mandat. În context, șefa statului a exprimat importanța ca țările noastre să dezvolte relații economice și culturale mai strânse și în continuare.