Maia Sandu a discutat cu Președinta Camerei Deputaților legislativului ceh, Markéta Pekarová Adamová
-
19 Octombrie 2022 15:04
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi, 19 octombrie, o întrevedere cu Markéta Pekarová Adamová, Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului Republicii Cehe, țară care deține în prezent Președinția Uniunii Europene.
Cele două lidere au discutat despre următorii pași în procesul de euro-integrare, inclusiv despre efortul autorităților de a implementa cele nouă recomandări formulate de UE, atunci când a acordat Moldovei statutul de țară candidată la aderare. Prioritare pe agenda guvernării rămân reforma justiției și lupta cu corupția.
În context, Președinta Maia Sandu a subliniat necesitatea introducerii, de către UE, a unor sancțiuni dure și clare pentru acte de corupție, indiferent în ce țară se întâmplă acestea. Curățarea justiției și condamnarea hoților ar întări convingerea oamenilor că democrația și statul de drept pot produce rezultate.
Șefa legislativului ceh a spus, la rândul său, că țara este gata să împărtășească din experiența și bunele practici de aderare la UE, și să ofere sprijin în organizarea celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene la Chișinău, se arată în comunicat.