Maia Sandu a discutat cu Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la Chișinău despre reforma justiției și aderarea Republicii Moldova la UE

  • 09 Aprilie 18:32
Maia Sandu a discutat cu Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la Chișinău despre reforma justiției și aderarea Republicii Moldova la UE

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, 9 aprilie, o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, Fred Duijn. Potrivit unui comunicat de presă al președinției, discuțiile celor doi oficiali s-au concentrat pe întărirea cooperării bilaterale, avansarea reformelor și sprijinul oferit de Țările de Jos în parcursul european al Republicii Moldova.

Un alt subiect important a fost cooperarea în agricultură, pentru a promova inovațiile și a ajuta fermierii să facă față schimbărilor climatice. Cei doi oficiali au vorbit și despre reforma justiției, proces esențial pentru Moldova, susținut de guvernul de la Haga.

În contextul alegerilor din acest an, Președinta a subliniat cât de important este ca democrația și procesele democratice să fie protejate de orice interferență străină. Șefa statului a evidențiat, totodată, rolul presei independente și al societății civile în apărarea democrației și a mulțumit pentru sprijinul continuu oferit de Regatul Țărilor de Jos în aceste domenii.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,18
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:4,12 m/s
Tue
8
Wed
10
Thu
12
Fri
13
Sat
14
Arhivă Radio Chișinău