Maia Sandu a chemat cetățenii la o acțiune de protest în fața Parlamentului împotriva inițiativei legislative a deputaților socialiști privind trecerea Serviciului de Informații și Securitate din subordinea președintelui în cea a Parlamentului
-
02 Decembrie 2020 17:14
Președintele ales Maia Sandu a chemat mâine cetățenii la o acțiune de protest în fața Parlamentului împotriva inițiativei legislative a deputaților socialiști prin care se propune trecerea Serviciului de Informații și Securitate din subordinea președintelui în cea a Parlamentului, precum și a altor inițiative pe care le-a calificat drept „încercare de uzurpare a puterii în stat”.
Maia Sandu a declarat într-un briefing că inițiativa respectivă prin care sunt reduse atribuțiile șefului statului în privința activității SIS ar demonstra că președintele în exercițiu Igor Dodon, care urmează să revină în fruntea PSRM după finalizarea mandatului, intenționează să controleze în continuare instituțiile statului și schemele de corupție.
Potrivit Maiei Sandu, de asemenea, ar fi vorba de o încercare de a-i fi blocată realizarea mandatului și să fie reduse abuziv atribuțiile președintelui.
Ea a anunțat că aceste „abuzuri” vor fi contestate la Curtea Constituțională și va cere sprijinul poporului pentru a apăra democrația, menționând că a discutat și cu liderii altor partide această situație.
Amintim că activitatea SIS a fost trecută din subordinea președintelui în cea a parlamentului în 2016, înainte ca Igor Dodon să intre în funcție, dar în iunie 2019, la propunerea socialiștilor majoritatea PSRM-ACUM a anulat aceste modificări.