Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ministrul Forțelor Armate din Franța, Sébastien Lecornu
-
25 Septembrie 2023 17:52
Președinta Maia Sandu l-a salutat la Chișinău pe ministrul Apărării al Franței, Sébastien Lecornu, cu care a discutat despre dinamica excelentă a relațiilor bilaterale de prietenie și întărirea capacităților de apărare ale R. Moldova.
Șefa statului a remarcat că este prima vizită a unui ministru de apărare din Franța, fapt care demonstrează nivelul înalt de încredere între țările noastre. Președinta i-a mulțumit ministrului Lecornu pentru pentru sprijinul puternic oferit de țara sa în parcursul european, dar și pentru susținerea acordată la întărirea securității și apărării naționale.
În contextul războiului de la hotar, suportul Franței în domeniul securății ne va ajuta să fim mai rezilienți la provocări și să contribuim la construcția unei Europe mai puternice și unite. Președinta a menționat că Franța este un prieten de nădejde, iar Moldova prețuiește această prietenie, care ne ajută să progresăm și să consolidăm democrația noastră.