Mai puține funcții de conducere la aparatul central al Serviciului Vamal

  • 12 Aprilie 2016 17:51
Mai puține funcții de conducere la aparatul central al Serviciului Vamal

Numărul angajaților aparatului central al Serviciului Vamal va fi redus cu o treime.

De asemenea, vor fi mai puține funcții de conducere, iar angajații vor avea sarcini sporite, în schimbul unor salarii mai mari, a anunțat astăzi noul director al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie. Experții susțin că sunt necesare reforme pentru a eficientiza activitatea Serviciului și pentru a reduce corupția.
 
Veniturile acumulate la bugetul de stat din activitatea vamală au crescut cu 167 de milioane de lei, sau cu 5% în primele trei luni ale anului curent, față de aceeași perioadă a lui 2015, în pofida faptului că volumul importurilor a scăzut. Potrivit lui Vitalie Vrabie a crescut semnificativ și numărul de încălcări depistate. Astfel, numărul cazurilor de contrabandă cu țigări deconspirate a crescut de la 26 la 43, la fel ca și cazurile de nedeclarare sau declarare eronată a mărfii.
 
Totuși, Vitalie Vrabie a declarat că Serviciul va trece prin mai multe reforme, atât instituționale, cât și de personal. Numărul birourilor vamale va fi redus de la șapte la trei. De asemenea, va fi redus numărul angajaților, în special al celor cu funcții de conducere. De asemenea, Vitalie Vrabie a declarat că va lupta cu corupția din sistem.
 
Expertul de la IDIS Viitorul Ion Tornea susține c oamenii de afaceri așteaptă eficientizarea activității Serviciului Vamal,  o mai mare predictibilitate în ce privește taxarea mărfurilor, precum și eliminarea corupției. Una dintre solicitările în acest sens este și reducerea interacțiunii dintre colaboratorii vamali și companii.
 
Amintim că Vitalie Vrabie a fost numit director general al Serviciului Vamal la 18 martie, după demisia lui Tudor Balițchi
 
 
 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
7,18
Cer fragmentat
Umiditate:91 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău