Mai mulți pompieri din Franța care au acordat asistență R.Moldova în susținerea refugiaților ucraineni au primit diplome de apreciere din partea IGSU
-
12 Martie 2022 19:22
Mai mulți pompieri, membri ai delegației franceze din cadrul Asociației "SOS Atitude" și Fundației Pompierilor Internaționali au primit astăzi, 12 martie, diplome de apreciere din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pentru suportul semnificativ adus în susținerea refugiaților din Ucraina.
Șeful IGSU, colonel Alexandru Oprea, a mulțumit colegilor francezi pentru dedicație și implicare în situații dificile, totodată și-a exprimat gratitudinea și înalta considerațiune pentru suport în colaborare la susținerea refugiaților, dar și ridicarea capacităților de dezvoltare a instituției.
Asociația "SOS Atitude" reprezentată de John Diksa a contribuit la aducerea în țara noastră a unui lot de donații pentru gestionarea fluxului de refugiați ucraineni în valoare de peste 22 de mii euro. Ajutorul umanitar cuprinde saci de dormit, corturi gonflabile, dar și sisteme de iluminare. Acestea au fost distribuite în Centrul provizoriu pentru refugiații din Palanca.
Grație Fundației Pompierilor Internaționali, reprezentată de Philippe Besson în scurt timp în Republica Moldova vor ajunge 10 camioane cu corturi, sisteme de iluminare, dar și saci de dormit care vor fi puse la dispoziția Centrelor provizorii în asigurarea refugiaților, se menționează într-un comunicat al IGSU.