Mai mulți polițiști în teren și intervenții mai rapide. Guvernul a aprobat reorganizarea Poliției

  • 03 Aprilie 16:54
Mai mulți polițiști în teren și intervenții mai rapide. Guvernul a aprobat reorganizarea Poliției

Timpul de reacție al polițiștilor va scădea cu cel puțin 15 minute, iar activitatea Poliției va fi mai eficientă și transparentă. Guvernul a aprobat proiectul privind reorganizarea Poliției, care va îmbunătăți activitatea oamenilor legii și va asigura folosirea mai eficientă a resurselor.

Potrivit proiectului, Poliția urmează să fie regionalizată. Mai exact, vor fi trei Direcții regionale - Nord, Centru și Sud, precum și două teritoriale - a municipiului Chișinău și a UTA Găgăuzia. 

În contextul regionalizării, mai mulți polițiști care, în prezent, au obligații administrative și sunt implicați în sarcini birocratice vor fi transferați pe teren. Această măsură va permite o gestionare mai bună a personalului și va crește viteza de intervenție la urgențe. 

Totodată, va fi implementat principiul celei mai apropiate patrule, astfel încât intervențiile să fie mai rapide, indiferent de zona solicitării și a inspectoratului raional din care face parte. 

„Este foarte binevenită această reorganizare structurală. Reamintesc, obiectivul nostru este ca în maximum 15 minute să fim acolo unde ne cheamă cetățenii - fie că este despre serviciile oferite de Ministerul Afacerilor Interne, fie că vorbim despre serviciul de urgență de la Ministerul Sănătății”, a subliniat prim-ministrul Dorin Recean. 

Proiectul mai prevede delimitarea clară a sferei de competență a Poliției și a Inspectoratului General de Carabinieri (IGC). Astfel, principala responsabilitate a Poliției va fi menținerea ordinii și siguranței publice, iar carabinierii vor interveni doar în situații speciale, când va fi nevoie de sprijin suplimentar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
3,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:0,51 m/s
Thu
6
Fri
11
Sat
11
Sun
5
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău