Mai mulți angajați al Serviciului Vamal vor fi demiși
-
28 Iunie 2016 11:42
Circa 15% dintre angajații aparatului central al Serviciului Vamal nu corespund funcției și vor fi eliberați din serviciu. Acestea sunt rezultatele atestării care s-a desfășurat în perioada 13-23 iunie, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al Serviciului Vamal se menționează că rezultatele atestării au relevat o pregătire insuficientă a unor angajați. Aceștia au dat dovadă de cunoaștere superficială a legislației vamale în vigoare și a actelor normative, precum și un nivel scăzut al competenței profesionale în exercitarea atribuțiilor funcționale. Totodată, Comisia de atestare a propus examinarea posibilității de stimulare a unor angajați care au demonstrat o înaltă pregătire profesională.
„Atestarea colaboratorilor vamali reprezintă unul dintre cele mai importante elemente de reformă, prin intermediul căruia ne propunem să sporim gradul de profesionalism și integritate în rândul angajaților, asigurând astfel eficientizarea activității întregului sistem vamal”, a declarat directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.
Rezultatele atestării per sistem vor fi cunoscute după data de 18 august, când vor fi efectuate totalizările pentru toate subdiviziunile subordonate.