Mai multe vestigii arheologice de valoare excepțională au fost descoperite în localități din Republica Moldova

  • 19 Aprilie 2023 13:24
Mai multe vestigii arheologice de valoare excepțională au fost descoperite în localități din Republica Moldova

Agenția Națională Arheologică a anunțat că de la începutul acestui an în diferite localități din Republica Moldova au fost descoperite vestigii arheologice, unele dintre ele de valoare științifică și patrimonială deosebită sau chiar excepțională, transmite MOLDPRES.

„Multe dintre vestigii constituie descoperiri întâmplătoare, făcute mai ales cu prilejul unor lucrări de excavare a solului. De exemplu, majoritatea din cele peste 50 de necropole din sec. IV atribuite culturii Sântana de Mureș-Cerneahov identificate până în prezent pe teritoriul Moldovei au fost descoperite întâmplător, printre care se numără și reprezentativele cimitire de la Budești și Dănceni, ambele situri fiind ulterior cercetate și furnizând date și materiale extrem de valoroase pentru cunoașterea arheologiei perioadei migrației goților în spațiul nord-pontic și nord-dunărean”, indică Agenția Națională Arheologică.

Potrivit sursei citate, printre descoperirile arheologice fortuite mai recente, la care au intervenit prompt specialiștii instituției pentru documentarea, recuperarea și cercetarea lor, figurează și un mormânt de inhumație din epoca romană (sec. II d. Hr.) de la Fârlădeni, raionul Căușeni.

Conform arheologilor, acesta este atribuit sarmaților nomazi de origine răsăriteană. Datele arheologice și antropologice privind acest complex funerar au fost publicate la scurt timp după descoperire în vol. II al Arheologiei Preventive din R. Moldova de cercetătorii Sergiu Popovici și Angela Simalksik.

„Teritoriul țării noastre este o adevărată comoară, care păstrează rarități de mare valoare arheologică și istorică. Cu regret, despre multe am auzit post-factum și unde specialiștii nu au avut posibilitate să intervină, de vreme ce vestigiile erau găsite de cetățeni, în timp ce făceau anumite lucrări pe terenuri proprii, însă nu anunțau autoritățile și preferau să treacă faptele sub tăcere, pentru ca să nu fie deranjați cu lucrări de cercetare”, au explicat pentru MOLDPRES surse din domeniu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
25,24
Cer senin
Umiditate:27 %
Vint:5,14 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
18
Arhivă Radio Chișinău