Mai multe ONG-uri reclamă abuzuri la aplicarea legii privind datele cu caracter personal
-
14 Februarie 2017 18:26
Organizații ale societății civile și mai multe instituții media au emis o declarație prin care își manifestă îngrijorarea referitor la interpretarea abuzivă a Legii privind protecția datelor cu caracter personal și au înaintat o serie de revendicări autorităților, transmite IPN.
Autorii declarației constată cu îngrijorare tendința mai multor autorități publice de interpretare abuzivă a prevederilor Legii privind protecția datelor cu caracter personal prin refuzuri nejustificate de a oferi informații de interes public solicitanților. Cele mai frecvente plângeri privind limitarea accesului la informație vizează portalul instanțelor de judecată, Procuratura Generală, Autoritatea Națională de Integritate, Ministerul Afacerilor Interne, Președinția, dar și numeroase întreprinderi cu capital de stat (Moldtelecom, Metalferos, Registru, Poșta Moldovei, Moldovagaz etc).
Autorităților publice li se cere să aplice în spiritul standardelor europene Legea privind protecția datelor cu caracter personal, să împiedice interpretarea abuzivă a legii. Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal i se solicită să informeze instituțiile publice privind prevederile art.10 din Lege și să explice responsabilitatea instituțiilor care încalcă acest articol al legii.
Parlamentului Republicii Moldova i se cere să identifice soluții legislative și normative pentru problemele semnalate de jurnaliști și organizațiile neguvernamentale la dezbatere publică „Datele cu caracter personal, între protecția demnitarilor și limitarea accesului la informație”.
În finalul declarației se face apel la partenerii de dezvoltare să se implice în dialog pentru a informa instituțiile din Republica Moldova cu privire la importanța accesului la informație pentru un stat care s-a asociat cu UE.
Printre semnatarii declarației se numără: Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova, Transparency International Moldova, Asociația Presei Independente, Amnesty International Moldova, Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției și alții.