Mai multe hoteluri de pe insula grecească Samos, evacuate din cauza unui incendiu violent
-
16 Iulie 2021 14:49
Mai multe hoteluri și reședințe situate pe insula Samos din Grecia au fost evacuate preventiv din cauza unui incendiu puternic, în timp ce țara se confruntă cu temperaturi neobișnuite chiar și pentru această perioadă, informează DPA, citat de digi24.ro.
Conform sursei citate, zona Agios Fanourios de pe coasta nordică a insulei a fost cea mai grav afectată, potrivit relatărilor publicate vineri de media locale.
Incendiul s-a dezlănțuit joi la prânz și încă nu a fost adus sub control de către echipele de intervenție, ajutate de elicoptere și de avioane speciale.
Temperaturile extrem de ridicate au provocat numeroase incendii în Grecia, în numeroase zone acestea fiind întețite de rafalele puternice de vânt.
În total, 51 de incendii de pădure și de vegetație au fost raportate în ultimele 24 ore, a indicat vineri dimineață pe Twitter departamentul de pompieri.
Insula Samos, din estul Mării Egee, a fost afectată în mod deosebit de incendii în ultimele două decenii, cu excepția anului 2016, conform ziarului grecesc To Proto Thema.
Între timp, în Cipru, temperaturile sunt așteptate să ajungă în weekend la 41 de grade Celsius în zonele din centrul insulei, potrivit Oficiului Meteorologic din Cipru.
Copiii și bătrânii au fost sfătuiți să rămână în case, a declarat un meteorolog, vineri, pentru televiziunea de stat.
Medicii au recomandat populației să evite alcoolul și băuturile îndulcite cu zahăr, să consume multă apă și să limiteze expunerea la soare la doar câteva minute.