MAEIE va negocia prevederile unei noi forme de parteneriat între Republica Moldova și NATO

  • 02 Ianuarie 18:59
MAEIE va negocia prevederile unei noi forme de parteneriat între Republica Moldova și NATO

O formă superioară de parteneriat cu Alianța Nord-Atlantică vizează Republica Moldova în 2024. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), este instituția care va negocia prevederile noului parteneriat cu NATO, scrie Europa Liberă, citată de IPN.

Potrivit sursei citate, la finele anului trecut, Republica Moldova a prelungit cu un an Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului cu NATO (IPAP), iar din 2025 urmează să treacă la un nou program de cooperare, numit Program Adaptat Individual al Parteneriatului (în engleză, Individually Tailored Partnership Programme – ITPP). Asta după ce NATO a inițiat un proces de reformare a parteneriatelor sale, introducând conceptul „Un partener, un plan”, care prevede ca mai multe programe și instrumente de cooperare ale Alianței cu fiecare stat partener să fie încorporate într-un singur cadru.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), instituția care va negocia prevederile noului parteneriat cu NATO, a spus Europei Libere că părțile vor iniția consultări în 2024 și vor stabili noile obiectivele ale cooperării pentru anii 2025-2028. Nu e clar, deocamdată, care sunt acestea, dar potrivit MAEIE, ele ar putea fi afectate de schimbările din contextul regional de securitate și de desfășurarea conflictului militar inițiat de Federația Rusă în Ucraina.

Scopul noului program, explică reprezentanții Ministerului Apărării într-un răspuns pentru Europa Liberă, este de a crea o „sinergie în mecanismele și instrumentele de cooperare existente”.

Într-o discuție cu Europa Liberă, doi oficiali NATO, care au dorit să-și păstreze anonimatul, au spus că Alianța își va intensifica „sprijinul politic și practic”, ca să ajute Moldova să devină mai rezilientă. Ambii sunt de acord că Republica Moldova „aduce contribuții valoroase” la securitatea euro-atlantică și că NATO ar trebuie să sprijine integrarea ei în UE.

Unul dintre oficiali a explicat că documentul va aduce un „upgrade” în relația Moldova-NATO, va include „vreo zece” domenii de cooperare (de la apărarea cibernetică la dezinformare și schimbări climatice) și va ține cont de amenințările pe care Federația Rusă le prezintă pentru Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,57 m/s
Wed
6
Thu
9
Fri
9
Sat
7
Sun
7
Arhivă Radio Chișinău