MAEIE condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” regiunilor separatiste ale Ucrainei

  • 22 Februarie 2022 09:21
MAEIE condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” regiunilor separatiste ale Ucrainei

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” entităților separatiste din regiunile de est ale Ucrainei. Această decizie a fost precedată de o campanie de presiune politico-militară asupra Ucrainei și acțiuni de destabilizare în zona de conflict, se arată în comunicatul MAEIE.

„Recunoașterea pune sub semnul întrebării orice perspectivă de soluționare politică a conflictului din estul Ucrainei și va avea consecințe profunde negative de durată. Regretăm că Federația Rusă a ales calea încălcării principiilor și normelor dreptului internațional. Sperăm că această evoluție nu va provoca un nou val de ostilități militare la linia de contact.

MAEIE reiterează sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul granițelor sale recunoscute pe plan internațional”, declară MAEIE. 

Amintim că președinta Maia Sandu a condamnat cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a regiunilor separatiste Donețk și Lugansk din Ucraina. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
20,1
Câțiva nori
Umiditate:57 %
Vint:2,53 m/s
Sun
22
Mon
17
Tue
21
Wed
23
Thu
23
Arhivă Radio Chișinău