MAEIE: Am restabilit încrederea partenerilor de dezvoltare ai țării
-
11 Noiembrie 2019 18:50
Restabilirea încrederii partenerilor de dezvoltare ai țării și reluarea asistenței bugetare și macrofinanciare a UE, oferită ca sprijin pentru reformele lansate de Guvernul Sandu, este elementul-cheie al Raportului de activitate al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru perioada 8 iunie - 8 noiembrie 2019. Raportul este prezentat în contextul moțiunii de cenzură, care a fost depusă de PSRM, transmite IPN.
MAEIE menționează în raport că Uniunea Europeană a oferit 54 de milioane de euro ca sprijin bugetar și prima tranșă, de circa 30 de milioane de euro, din ajutorul macrofinanciar. De asemenea, a fost reluat la cel mai înalt nivel dialogul politic cu instituțiile internaționale și cele europene.
Printre alte realizări, sunt menționate consolidarea dialogului politic pe dimensiunea estică, în special cu Ucraina și cu Federația Rusă, parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și România și dezvoltarea infrastructurii comune care să asigure diversificarea surselor energetice.
„După mai mulți ani, a fost relansat și normalizat dialogul moldo-rus, iar scopul eforturilor noastre este soluționarea problemelor ce s-au acumulat în relațiile bilaterale, în special în ceea ce privește anularea restricțiilor comerciale pentru mărfurile moldovenești, care se aplică în prezent de partea rusă, și în promovarea exporturilor”, se arată în raport. Cât privește gazoductul Iași-Chișinău, MAEIE menționează că a trecut demult de faza unui proiect „pe hârtie”.
Pentru susținerea cetățenilor moldoveni din diaspora, a fost extinsă rețeaua consulară și a fost pus în aplicare un mecanism de livrare la domiciliu a actelor solicitate. Raportul MAEIE precizează că a fost luată decizia de a deschide un consulat al Republicii Moldova la Barcelona și a fost suplinit personalul consulatelor din Frankfurt și din Padova. „Acest lucru le va permite moldovenilor din străinătate să economisească timp și bani, fără să mai fie nevoiți să parcurgă distanțe mari pentru a-și rezolva problemele ce țin de perfectarea actelor”.
Deputații se convoacă marți în plen pentru a examina moțiunea de cenzură. Ședința este anunțată pentru ora 10.00.