MAE monitorizează cu atenție situația din Israel și pregătește posibile măsuri de evacuare pentru cetățenii R. Moldova
-
18 Iunie 10:51
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova urmărește cu atenție sporită evoluțiile de securitate din Statul Israel și menține o coordonare activă cu autoritățile israeliene, precum și cu partenerii internaționali.
Ambasada Republicii Moldova la Tel Aviv este în contact permanent cu cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul israelian, oferindu-le sprijin consular și colectând informațiile necesare pentru planificarea unor eventuale măsuri de evacuare.
Misiunea diplomatică de la Tel Aviv gestionează fiecare caz în parte și examinează posibilitatea organizării unei evacuări ordonate prin punctul de frontieră Taba, către Egipt, în funcție de evoluția situației și de condițiile logistice disponibile.
MAE reiterează apelul către cetățenii moldoveni aflați în Israel să se înregistreze prin intermediul formularului online, pentru a facilita comunicarea și eventualele acțiuni de evacuare.
Totodată, cetățenii care intenționează să părăsească teritoriul israelian pe cont propriu și întâmpină dificultăți sunt îndemnați să contacteze Ambasada Republicii Moldova din Tel Aviv, la următoarele date de contact: +972 52 778 9772, +972 52 278 7326 sau [email protected].

