MAE: Bucureștiul devine, în perioada 28-30 noiembrie, capitala diplomației europene și euroatlantice. Bogdan Aurescu găzduiește Reuniunea miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO

  • 25 Noiembrie 2022 19:59
MAE: Bucureștiul devine, în perioada 28-30 noiembrie, capitala diplomației europene și euroatlantice. Bogdan Aurescu găzduiește Reuniunea miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO

Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO va avea loc, marți și miercuri, la București, evenimentul fiind găzduit, în numele României, de ministrul Bogdan Aurescu. Totodată, luni și marți, tot la București va avea loc Reuniunea Liderilor de la München (Munich Leaders Meeting – MLM). Ministerul Afacerilor Externe este co-organizator al acestui eveniment prestigios, care constituie formatul restrâns al Conferinței de Securitate de la München (Munich Security Conference – MSC), transmite News.ro

”Vom avea o agendă politico-diplomatică și de securitate extrem de încărcată și dinamică săptămâna viitoare, începând cu Reuniunea Liderilor de Munchen, pe 28-29 noiembrie, și continuând cu Reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre NATO, pe 29-30 noiembrie. Bucureștiul va fi astfel, timp de trei zile, capitala diplomației europene, euroatlantice și dincolo de aceste regiuni. Aceste două evenimente de înaltă vizibilitate pentru țara noastră și cu participare internațională de cel mai nivel înalt, organizate în premieră în România, au loc într-un moment critic pentru securitatea regională și euroatlantică, marcat de războiul declanșat de Rusia în Ucraina și de impactul său multidimensional, reconfirmând profilul activ al țării noastre la nivel internațional, mai ales pe dimensiunea de politică externă și de securitate, dar și importanța strategică a Mării Negre”, a declarat ministrul de Externe Bogdan Aurescu, citat într-un comunicat al MAE.

Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO este primul eveniment de acest tip organizat în România de la aderarea țării noastre la Alianță, în anul 2004, și a doua reuniune formală aliată după Summitul de la București din 2008. De asemenea, este prima reuniune NATO de nivel înalt desfășurată într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianței, de la declanșarea agresiunii brutale a Rusiei asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022.

Totodată, este prima reuniune NATO de nivel înalt după Summitul de la Madrid, de la sfârșitul lunii iunie, și, în acest sens, va marca o etapă esențială în operaționalizarea noului Concept Strategic al Alianței adoptat la Summit. Reuniunea va oferi oportunitatea primei discuții aplicate pentru analizarea stadiului implementării deciziilor luate la Madrid și pentru pregătirea viitorului Summit NATO de la Vilnius, din anul 2023.

Potrivit MAE, alături de șefii diplomațiilor din cele treizeci de state membre, secretarul general al NATO și ceilalți înalți oficiali politici și militari ai Alianței, la Reuniunea de la București vor participa miniștrii Afacerilor Externe ai Finlandei și Suediei, în calitate de state invitate să adere la NATO. Totodată, la sesiunile deschise partenerilor din cadrul Reuniunii vor participa miniștrii afacerilor externe din Republica Moldova (pentru prima oară la o astfel de reuniune), Ucraina, Georgia și Bosnia și Herțegovina și state partenere ale Alianței.

Reuniunea va începe marți după-amiază, când se vor desfășura două sesiuni de lucru, inclusiv o sesiune cu participarea ministrului de Externe al Ucrainei, în calitate de partener al Alianței. De asemenea, prima zi a Reuniunii va oferi oportunitatea marcării, printr-un eveniment de diplomație publică, a 20 de ani de la Summitul de la Praga din 2002, la care România, alături de alte șase state membre, a fost invitată să se alăture Alianței Nord-Atlantice.

Ministeriala va continua miercuri, cu alte două sesiuni de lucru în format aliat, la care vor participa cei doi invitați – miniștrii afacerilor externe din Finlanda și Suedia, iar la ultima sesiune și partenerii Alianței – Republica Moldova, Georgia și Bosnia și Herțegovina.

Discuțiile miniștrilor de externe din statele membre NATO, alături de omologii din statele partenere și invitate, vor viza măsurile de întărire a apărării și descurajării pe Flancul Estic al NATO în contextul războiului ilegal de agresiune dus de Federația Rusă în Ucraina, sporirea sprijinului aliat pentru Ucraina, combaterea amenințărilor din registrul hibrid, discutarea modalităților pentru gestionarea provocărilor pe termen lung generate de acțiunile Chinei, consolidarea rezilienței comunității euroatlantice, inclusiv în domeniul energetic. De asemenea, va fi abordată continuarea susținerii pentru creșterea rezilienței Republicii Moldova, Georgiei și Bosniei și Herțegovinei. Totodată, reuniunea va oferi oportunitatea evaluării strategice a provocărilor globale la adresa securității Alianței, ce decurg inclusiv din dependența față de state care nu împărtășesc aceleași valori cu cele aliate.

”Țara noastră joacă un rol deosebit de activ la nivel regional, european și euroatlantic, mai ales în contextul războiului ilegal purtat de Rusia împotriva Ucrainei, ce reclamă măsuri concrete pentru creșterea rezilienței statelor din vecinătatea Alianței, în liniile deciziilor Summitului NATO de la Madrid, dar și pentru reducerea tuturor dependențelor. Rolul nostru este cât se poate de pragmatic și concret – de la sprijinul necondiționat acordat celor peste 2.9 milioane de refugiați din Ucraina care ne-au trecut granițele, până la implicarea extensivă în gestionarea efectelor acestei crize, inclusiv problema tranzitului de cereale și produse agricole ucrainene către destinații terțe – peste 8.4 milioane de tone până în prezent. Ministeriala de la București este o oportunitate în plus pentru promovarea priorităților României la nivelul NATO și a importanței strategice a Mării Negre, așa cum am făcut-o și până acum, dar și pentru implementarea cât mai rapidă a tuturor deciziilor privind consolidarea Flancului Estic al NATO, inclusiv în România”, a adăugat Aurescu.

Reuniunea Liderilor de la München (Munich Leaders Meeting – MLM), co-organizată de Ministerul Afacerilor Externe cu Conferința de Securitate de la München, va reuni la București, luni și marți, peste 75 de participanți la nivel înalt din peste 25 de state, actuali și foști oficiali, experți și analiști renumiți, formatori de opinie, pentru a aborda subiecte de interes major pe agenda regională, europeană și euroatlantică. Dezbaterile interactive ale MLM se desfășoară cu ușile închise, în baza regulilor de tip Chatham House.

Potrivit MAE, Reuniunea MLM București este parte a programului anual al prestigioasei Conferințe de Securitate de la München și este organizată în pregătirea Conferinței din luna februarie 2023, la un an de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Precedenta reuniune MLM a avut loc la Washington, în luna mai 2022.

Este pentru prima oară în istoria acestui format când evenimentul are loc în Europa de Sud-Est, această reușită a demersurilor politico-diplomatice ale României venind inclusiv ca o recunoaștere a importanței țării noaste în plan regional, european și euroatlantic.

Agenda întâlnirii de la București va cuprinde teme relevante pentru securitatea internațională, cu accente pe evoluțiile din spațiul estic, regiunea Mării Negre și Balcanii de Vest. Printre subiectele abordate se vor număra, de asemenea, arhitectura europeană de securitate, implementarea noului Concept Strategic al NATO, amenințările hibride, securitatea alimentară, criza energetică. Evenimentul de la București va avea un impact dincolo de momentul desfășurării sale, rezultatele urmând să contribuie la fundamentarea dezbaterilor ce vor avea loc anul viitor, la Conferința de Securitate de la München.

”Eforturile noastre fără precedent în sprijinul Ucrainei și al securității în regiune, în plan politico-diplomatic și sectorial, la nivel bilateral și multilateral, au demonstrat până în acest moment faptul că România își merită pe deplin statutul de aliat de nădejde pe Flancul Estic al NATO, în special la Marea Neagră. Cele două evenimente găzduite le București marchează un moment de mare vizibilitate, de concretizare a eforturilor noastre de până acum, dar și de recunoaștere a angajamentului de netăgăduit al României față de securitatea și reziliența regiunii, în termenii cei mai concreți, dar și a contribuțiilor noastre valoroase la procesele de reflecție la nivel euroatlantic”, a punctat Bogdan Aurescu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Jurnal militar
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:4,63 m/s
Sun
27
Mon
25
Tue
22
Wed
23
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău