MAE al României: Declarațiile Ministerului de Externe al Federației Ruse - inoportune și lipsite de orice fundament

  • 21 Ianuarie 2022 14:14
MAE al României: Declarațiile Ministerului de Externe al Federației Ruse - inoportune și lipsite de orice fundament

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) respinge declarațiile Ministerului de Externe al Federației Ruse privind prezența militară aliată pe Flancul Estic al NATO, pe care le consideră "inoportune și lipsite de orice fundament", transmite Agerpres.

MAE reamintește, într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES, că prezența NATO în statele aliate, care este rezultatul deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel de către liderii aliați și implementate de structurile aliate politice și militare responsabile în acest sens, este o reacție strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federației Ruse în Vecinătatea Estică, mai ales începând cu anul 2014, când teritoriul ucrainean Crimeea a fost ilegal ocupat de către Rusia.

"Acest comportament continuă să se intensifice în prezent, în ciuda încercărilor NATO de a se angaja în dialog constructiv", adaugă MAE.

MAE arată că solicitarea ca postura forțelor NATO în toate statele Alianței care au aderat după 1997, inclusiv trupe, să fie redusă conform cerințelor Moscovei figurează deja în propunerile Rusiei cu privire la securitatea europeană, făcute publice în luna decembrie 2021.

"Această solicitare a fost deja respinsă fără echivoc ca inacceptabilă de către Alianța Nord-Atlantică atât public, cât și în cadrul dialogului NATO cu Rusia și, respectiv, SUA-Rusia. O astfel de solicitare este inadmisibilă și nu poate face obiectul unei negocieri, având în vedere că postura de descurajare și apărare este nemijlocit conectată cu, și este parte intrinsecă a mecanismului de apărare colectivă al NATO, asupra căruia niciun stat terț nu poate avea drept de veto. Aliații au menționat ferm că vor continua politica de consolidare a securității și apărării colective, inclusiv prin prezența trupelor aliate pe teritoriul aliaților estici", precizează în sursa citată.

De asemenea, în comunicat se arată că alături de aliații săi, România va continua să susțină ferm, cu argumente bazate pe evoluțiile de securitate din Vecinătatea Estică, importanța întăririi Flancului Estic, sens în care autoritățile române au salutat anunțurile recente ale SUA și Franței privind intenția de amplasare de trupe în România, ca parte a posturii de descurajare și apărare aliate.

"Totodată, România își exprimă speranța că procesul de dialog deschis cu Federația Rusă în această perioadă va continua și va conduce la dezescaladarea situației de securitate, spre beneficiul întregului spațiu euroatlantic", conchide MAE.

Garanțiile de securitate pe care Rusia caută să le obțină de la Occident includ prevederi care presupun plecarea forțelor NATO din România și Bulgaria, a anunțat, vineri, Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, informează Reuters.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău