MAE al României anunță că este în derulare o campanie de dezinformare care „prezintă toate caracteristicile dezinformării rusești și ale campaniilor mascate de propagandă anti-NATO și anti-UE”

  • 23 Mai 2025 09:09
MAE al României anunță că este în derulare o campanie de dezinformare care „prezintă toate caracteristicile dezinformării rusești și ale campaniilor mascate de propagandă anti-NATO și anti-UE”

Ministerul de Interne a transmis, joi, că se derulează, de câțiva ani deja, o „campanie susținută de manipulare și interferență informațională străină menită să influențeze opinia publică din România și, cel mai recent, alegerile din țară”. Campania este încă de plină desfășurare.

„Ministerul român al Afacerilor Externe respinge categoric conținutul articolului fals atribuit Euronews, care a fost postat și distribuit pe platformele social-media. Totodată, MAE subliniază că, în ultimii ani, și tot mai intens în ultimele luni, a avut loc o campanie susținută de manipulare și interferență informațională străină menită să influențeze opinia publică din România și, cel mai recent, alegerile din țară”, a transmis, joi, MAE de la București, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, „această campanie este încă în desfășurare și prezintă toate caracteristicile dezinformării rusești și ale campaniilor mascate de propagandă anti-NATO și anti-UE”.

MAE a precizat că, în ultimele săptămâni, Franța a fost frecvent ținta unor astfel de manipulări.

„Exemple recente din România au fost demascate în timpul alegerilor prezidențiale din România de săptămâna trecută. Articolul fals atribuit Euronews reprezintă, în sine, un element standard din arsenalul hibrid atribuit Rusiei. El face parte dintr-un set cunoscut de tactici, tehnici și procedee asociate campaniilor orchestrate de Kremlin, precum rețeaua Doppelgänger”, a mai transmis MAE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
19,96
Cer fragmentat
Umiditate:80 %
Vint:3,37 m/s
Fri
21
Sat
21
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău