MAE activează Celula de Criză: Recomandări pentru cetățenii R. Moldova din Orientul Mijlociu

  • 28 Februarie 14:18
MAE activează Celula de Criză: Recomandări pentru cetățenii R. Moldova din Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova informează că, în contextul agravării substanțiale a situației de securitate din Orientul Mijlociu, Celula de Criză a fost activată și monitorizează permanent evoluțiile din regiune, coordonând activitatea misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova.

În context, autoritățile au publicat un set de informații esențiale pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în statele afectate.

În Statul Israel, cetățenii sunt îndemnați să rămână în adăposturile antirachetă și să respecte strict instrucțiunile autorităților locale, fără a părăsi spațiile protejate până la un anunț oficial. Sunt posibile întreruperi temporare ale comunicațiilor, iar loviturile aeriene sunt în desfășurare. Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel poate fi contactată la numerele +972 52 778 9772 și +972 52 278 7326 sau la adresa de e-mail [email protected].

În Statul Qatar, spațiul aerian este închis. Cetățenii sunt sfătuiți să evite zonele aglomerate, manifestațiile publice și proximitatea clădirilor guvernamentale, instalațiilor militare și instituțiilor de ordine publică, precum și să ia în considerare măsuri de adăpostire la domiciliu. Ambasada Republicii Moldova în Statul Qatar, acreditată prin cumul pentru Statul Kuwait, poate fi contactată la +974 3377 3417 sau la [email protected].

În Emiratele Arabe Unite, spațiul aerian este afectat, iar cetățenii sunt îndemnați să verifice permanent statutul curselor aeriene și să respecte instrucțiunile autorităților locale. Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite, acreditată prin cumul pentru Regatul Arabiei Saudite și Regatul Bahrain, poate fi contactată la +971 50 916 0778 sau la [email protected].

În Republica Azerbaidjan, frontiera terestră Azerbaidjan–Iran rămâne închisă pentru trecerea obișnuită a pasagerilor. Ieșirile în regim de urgență sunt posibile doar prin coordonare instituțională prealabilă. Se recomandă evitarea călătoriilor în Iran, iar cetățenii aflați pe teritoriul iranian sunt îndemnați să identifice rute disponibile de ieșire, în funcție de localizare, cu contactarea prealabilă a misiunilor diplomatice sau consulare. Zborurile sunt afectate, iar evacuările aeriene sunt posibile doar în existența unor coridoare aprobate. Ambasada Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan, acreditată prin cumul pentru Republica Islamică Iran, poate fi contactată la +994 50 228 51 35 sau la [email protected].

În Republica Turcia, zborurile din Turcia spre Iran sunt temporar sistate. Frontiera terestră Turcia–Iran rămâne deschisă, însă controalele sunt intensificate și sunt posibile întârzieri semnificative la punctele de trecere. La această etapă nu există un anunț oficial privind închiderea completă a frontierei. Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia poate fi contactată la +90 541 687 21 04 sau la [email protected].

Ministerul Afacerilor Externe recomandă evitarea deplasărilor neesențiale în zonele afectate, verificarea statutului zborurilor înainte de deplasarea la aeroport, evitarea zonelor sensibile, inclusiv a clădirilor guvernamentale, obiectivelor militare și instituțiilor de ordine publică, păstrarea documentelor de identitate la îndemână și monitorizarea exclusivă a informațiilor oficiale ale MAE, ale Ambasadelor Republicii Moldova și ale Oficiilor Consulare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
19,96
Cer fragmentat
Umiditate:80 %
Vint:3,37 m/s
Fri
21
Sat
21
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău