Macedonia se așteaptă la o reacție a Moscovei la intenția ei de aderare la UE și NATO

  • 06 Noiembrie 2017 11:24
Macedonia se așteaptă la o reacție a Moscovei la intenția ei de aderare la UE și NATO

Premierul Macedoniei, Zoran Zaev, a declarat că aderarea la Uniunea Europeană și NATO reprezintă "singura opțiune" a autorităților de la Skopje.

În interviul acordat postului muntenegrean de radio Antena M, Zaev a declarat că se așteaptă ca Macedonia să fie următorul stat NATO și că puterea macedoneană este "pregătită" să răspundă la o eventuală reacție "vehementă" a Rusiei când va sosi momentul aderării la Alianță, "similară celei care s-a produs recent în Muntenegru".

"Noi suntem pregătiți, deoarece țara noastră nu are altă opțiune. Dorim să avansăm colaborarea cu Rusia, dorim să exportăm produsele noastre în Rusia, dar alegerea noastră este UE și NATO" - a declarat Zaev.

Reamintim că Moscova s-a opus aderării Muntenegrului la NATO, ceea ce a înrăutățit relațiile dintre cele două state, care acum se află la cel mai scăzut nivel de la dobândirea independenței Muntenegrului (2006). Tensiunile interne din țară s-au agravat din cauza opoziției proruse din Muntenegru, iar procesul care este acum în curs de desfășurare trebuie să stabilescă dacă anul trecut în timpul alegerilor parlamentare s-a organizat o tentativă de lovitură de stat pentru a opri aderarea statului la NATO.

"Știu că s-a încercat asasinarea unor lideri și este bine că s-a reacționat la timp pentru a se preîntâmpina un astfel de eveniment. Eu am acceptat funcția de premier și sunt pregătit să adopt deciziile așteptate de cetățeni, indiferent care vor fi reacțiile din exterior" - a transmis premierul Macedoniei.

Sursa: Rador 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău