Lupte intense în Nagorno-Karabah; impas diplomatic și militar
-
13 Octombrie 2020 18:40
Lupte intense opuneau marți forțele separatiste armene din Nagorno-Karabah și armata azeră, ignorând în continuare armistițiul umanitar, în timp ce Crucea Roșie estimează la sute de mii de persoane populația afectată de conflict, potrivit AFP, preluat de Agerpres.
La fel cum s-a întâmplat de când au început luptele pe 27 septembrie, beligeranții își aruncă reciproc responsabilitatea confruntărilor soldate cu peste 600 de morți, dintre care 73 de civili, conform unor bilanțuri parțiale. Azerbaidjanul nu comunică numărul deceselor în rândul trupelor sale.
Pentru a patra zi consecutiv, și în pofida apelurilor insistente din partea Rusiei și a occidentalilor, încetarea focului negociată la Moscova și care ar fi trebuit să intre în vigoare sâmbătă a rămas literă moartă.
''Astăzi, după două săptămâni de lupte intense și care din nefericire se intensifică (...), vedem că sute de mii de persoane sunt deja afectate în regiune'', a menționat într-un comunicat directorul pentru regiunea Eurasia al Comitetului Internațional al Crucii Roșii, Martin Schuepp.
Potrivit acestuia, continuă discuțiile între beligeranți pentru schimburi de prizonieri și de corpuri ale celor uciși, conform armistițiului negociat la Moscova.
Cât despre evoluția situației pe front, separatiștii din Nagorno-Karabah au acuzat armata azeră că a lansat o triplă ofensivă la sud, nord și nord-est de republica autoproclamată. La rândul său, Azerbaidjanul afirmă că ''respectă încetarea focului'' și acuză adversarul armean că bombardează districtele azere Goranboy, Terter și Agdam.
Azerbaidjanul pare să fi cucerit câteva teritorii în cele puțin mai mult de două săptămâni de lupte, dar nu a reușit să obțină un avantaj semnificativ asupra separatiștilor, care controlează în continuare zonele muntoase.
''Azerbaidjanul a înregistrat unele succese militare, dar fără nimic spectaculos. Baku este departe de preluarea controlului asupra Karabah-ului'', notează Guela Vassadze, expert la Centrul georgian de analiză strategică, evocând totodată o situație de ''impas diplomatic și militar''.
În districtul Terter, pe frontul de nord, o echipă a AFP a văzut de departe forțele azere bombardând cu artileria munți unde se aflau pozițiile de pe care armenii trăgeau asupra zonei.
Într-un adăpost subteran întunecos, circa 20 de azeri stau adăpostiți. ''Suntem aici de 16 zile, în fiecare zi ne bombardează, în pofida încetării focului. Ieri și astăzi a fost fără întrerupere'', povestește Akiif Aslamiv, în vârstă de 62 de ani. O scenă similară celei la care jurnaliștii AFP au fost martori cu două săptămâni în urmă de partea armeană a frontului, unde civilii de asemenea se refugiază în adăposturi.
Și de la Stepanakert, capitala regiunii separatiste, se putea auzi artileria deschizând focul pe frontul de sud.
Nagorno-Karabah, teritoriu azer locuit majoritar de armeni, s-a separat de Azerbaidjan, de unde a rezultat la începutul anilor '90 un război soldat cu circa 30.000 de morți. Ostilitățile aflate acum în desfășurare sunt cele mai grave după anul 1994.
După aproape 30 de ani de impas diplomatic, președintele azer Ilham Aliev a promis că va prelua controlul asupra regiunii separatiste.
Beligeranții se mai acuză reciproc că atacă deliberat zone civile populate, de crime de război și de folosirea unor bombe cu fragmentare, o armă interzisă.
Pe lângă o potențială criză umanitară, există și teama unei posibile internaționalizări a conflictului, întrucât Turcia încurajează ofensiva azeră, în timp ce Rusia are un tratat militar cu Armenia.
Turcia este în plus acuzată că a trimis combatanți pro-turci din Siria să lupte alături de azeri, ceea ce guvernul de la Baku dezminte. Totuși, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH), 119 combatanți sirieni din facțiuni pro-turce au fost uciși de când au început luptele la sfârșitul lui septembrie, din cei circa 1.450 de astfel de combatanți desfășurați în Nagorno-Karabah.
Deocamdată, Armenia și Azerbaidjanul au evitat o confruntare militară directă în afara regiunii Nagorno-Karabah.
Pe de altă parte, evoluția epidemiei de COVID-19 în regiune îngrijorează Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a constatat o creștere puternică a numărului cazurilor de infectare. ''Mobilizarea trupelor, deplasarea populațiilor, toate acestea ajută virusul să se răspândească'', remarcă un purtător de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.
Sursa:Agerpres