Lupta pentru „cea mai sigură destinație de vacanță” se dă între două țări (CNN)

  • 17 Iunie 2020 14:37
Lupta pentru „cea mai sigură destinație de vacanță” se dă între două țări (CNN)

Portugalia și Grecia, două destinații turistice importante, încearcă să atragă vizitatori, prezentându-se ca fiind cele mai sigure din Europa, într-o încercare de a relansa industria turistică puternic afectată de pandemia de coronavirus, potrivit CNN.

Atât Portugalia cât și Grecia, care în această săptămână și-au deschis porțile pentru turiștii din alte țări, se laudă cu o rată mică de infecție cu COVID-19 și cu măsuri eficiente pentru a menține epidemia sub control, notează sursa citată.

Portugalia se află printre statele europene cu cele mai puține decese provocate de COVID-19, raportându-se 1.520 de victime în rândul unei populații sub 11 milioane de locuitori, iar guvernul speră că măsurile luate împotriva răspândirii virusului vor ajuta țara să devină cât mai atractivă pentru turiști.

„Suntem printre țările care au testat cel mai mult, suntem una dintre țările unde oamenii pot veni cu încredere”, a declarat premierul portughez, Antonio Costa. "Încrederea este unul dintre factorii care va face diferența în momentul alegerii unei destinații de vacanță - cred că Portugalia este o alegere bună".

Și omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis, a declarat că prioritatea țării sale este siguranța, având în vedere că în această săptămână, Grecia deschide hotelurile pentru vizitatorii din toată Europa.

„Nu mă interesează să fac din Grecia destinația numărul unu în Europa”, spune Mitsotakis. "Sunt interesat să fac din Grecia cea mai sigură destinație de vacanță din Europa".

Citește și: Europa începe să își redeschidă frontierele, dar nu se poate vorbi încă de o liberă circulație. Țările care mai impun restricții

În Portugalia, ca parte a eforturilor de limitare a răspândirii virusului a fost introducerea unor certificate "de igienă" pentru a desemna instalațiile turistice ca fiind „curate și sigure”.

„Am creat un protocol între autoritățile sanitare și hoteluri, pentru a oferi garanții, astfel încât turiștii să fie siguri că vor fi în siguranță”, a mai spus șeful Executivului portughez. Aproape 14.000 de companii au primit acest act, iar 15.000 de angajați au urmat cursuri speciale, spun oficialii.

Cu mult mai puține decese cauzate de COVID-19 decât Portugalia, Grecia este considerată una dintre cele mai sigure țări pentru vacanțe, în această vară.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău