Luminița Odobescu, despre importanța acordării de către România a sprijinului pentru Republica Moldova: „Avem toate aceste legături de suflet”
-
06 Septembrie 14:33
Ministra de Externe a României, Luminița Odobescu, s-a referit, într-un interviu acordat postului Digi24, la importanța pe care România o dă sprijinului oferit Republicii Moldova, în contextul războiului din Ucraina.
„De ce este important să îi ajutăm? În primul rând, sigur, avem toate aceste legături de suflet cu Republica Moldova”, a spus Luminița Odobescu.
Ministra de Externe de la București a mai menționat că Republica Moldova a ales un drum foarte clar, acela care este calea integrării europene.
„Este supusă în continuare unor atacuri hidride, iar pentru România este important să susținem ferm acest parcurs european al Republicii Moldova, să susținem dezvoltarea economică și socială a Moldovei și, de asemenea, să susținem Republica Moldova în lupta sa pentru consolidarea rezilienței structurilor statului în fața acestor atacuri hibride”, a punctat șefa diplomației de la București.