Lui Dorin Chirtoacă i-a fost ridicată interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova
-
30 Noiembrie 2018 13:25
Fostului primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă, învinuit de trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată, i-a fost ridicată interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova.
La un an și jumătate după ce fusese reținut, Curtea de Apel Chișinău a anulat toate restricțiile impuse fostului edil, în calitate de învinuit, potrivit portalului Anticorupție.md.
Dorin Chirtoacă a fost reținut pe 25 mai 2017 de procurori pentru trafic de influență în cazul licitațiilor pentru amenajarea parcărilor cu plată în Chișinău. El pledează nevinovat și susține că ar fi vorba despre o răfuială politică.
Procurorii anticorupție susțin că Dorin Chirtoacă i-ar fi dat indicații viceprimarului Nistor Grozavu, care era președinte al Comisiei de selectare a companiilor ce urmau să implementeze proiectul parcărilor cu plată, să semneze contractul cu firma câștigătoare (EME Parkleitsystem), fără avizul Consiliului Municipal.
Dorin Chirtoacă s-a aflat în arest la domiciliu până la 10 noiembrie 2017, când Judecătoria Chișinău a dispus plasarea sa sub control judiciar, cu interdicția de a nu părăsi teritoriul municipiului Chișinău. Dosarul se află pe rol în instanța de fond.