Lufthansa cere piloților să revină la masa negocierilor
-
27 Noiembrie 2016 11:38
Sindicatul piloților de la Lufthansa ar trebui să reia negocierile cu conducerea companiei, pentru a ajunge la un compromis într-o dispută de durată privind salariile, în loc să recurgă la greve repetate, a declarat un membru în consiliul de administrație de la Lufthansa pentru un săptămânal german, informează Agerpres.
Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, a fost nevoit să anuleze săptămâna aceasta aproape 2.800 de zboruri în urma unei greve de patru zile a sindicatul piloților, Vereinigung Cockpit (VC), care a afectat peste 350.000 de pasageri. Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit de la începutul disputei cu managementul pe tema unui nou contract colectiv de muncă, în luna aprilie 2014.
"Trebuie să vorbim" a declarat Bettina Volkens, responsabil pentru resurse umane în consiliul de administrație de la Lufthansa, pentru săptămânalul Bild am Sonntag. "Sper că sindicatul VC își va modifica abordarea. Această situație nu poate fi rezolvată prin greve" a adăugat Bettina Volkens.
Vineri seara, sindicatul piloților de la Lufthansa a respins cea mai recentă ofertă de salarizare a echipei manageriale, dar a fost de acord să nu prelungească greva dincolo de ziua de sâmbătă. Cu toate acestea sindicatul nu a exclus posibilitatea declanșării unor noi acțiuni de protest în viitor adăugând că acestea vor fi anunțate cu cel puțin 24 de ore în avans.
"Valul de greve declanșat de VC a afectat deja sute de mii de pasageri. Este complet inadecvat din cauză că o solicitare privind majorarea salariului cu peste 20% este unică atât pentru Lufthansa cât și în cadrul industriei" a apreciat Bettina Volkens.
Conducerea Lufthansa a oferit, vineri, o creștere a salariilor cu 4,4%, în două tranșe, precum și o plată excepțională egală cu salariul pe 1,8 luni. În schimb, sindicatul piloților solicită o majorare salarială retroactivă de 3,7% pe an pentru cei 5.400 de piloți din Germania, începând din 2012.
Analiștii de la IW Cologne Institute for Economic Research au calculat că grevelor piloților au costat Lufthansa 222 milioane de euro în 2014, în timp ce în 2015 protestele piloților și cele ale personalului de bord au costat compania germană alte 231 milioane de euro.
Conducerea Lufthansa a informat că primele două zile de grevă din această săptămână au costat compania 20 de milioane de euro.
Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloților și personalului de bord în încercarea de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face față competiției crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar și din partea companiilor low cost.