Lufthansa anulează 800 de zboruri programate pentru vineri din cauza grevei piloților

  • 01 Septembrie 2022 16:26
Lufthansa anulează 800 de zboruri programate pentru vineri din cauza grevei piloților

Compania germană Lufthansa a anunțat că anulează 800 de zboruri programate pentru vineri, fapt ce va afecta aproximativ 130.000 de pasageri. Decizia vine după după ce sindicatul piloților a anunțat o grevă de o zi, scrie Reuters.

Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) a anunțat miercuri că negocierile pentru mărirea salariilor au eșuat și că piloții Lufthansa vor organiza o grevă de 24 de ore începând de joi, imediat după miezul nopții, afectând atât serviciile de pasageri, cât și cele de marfă.

Lufthansa a precizat că anularea zborurilor va afecta aeroporturile din Frankfurt și Munchen, adăugând că mai multe zboruri vor trebui să fie anulate și joi. VC cere o creștere salarială de 5,5% în acest an pentru cei peste 5.000 de piloți și compensații automate pentru inflație. „Sperăm să ne întoarcem la negocieri cât mai curând”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Lufthansa. „Cu toate acestea, nu putem suporta creșterile de costuri asociate cu cererile VC”, a adăugat el, transmite digi24.ro.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,24
Cer senin
Umiditate:65 %
Vint:0,51 m/s
Tue
5
Wed
4
Thu
4
Fri
4
Sat
5
Arhivă Radio Chișinău