În jur de un miliard de oameni de pe întreg cuprinsul planetei se află, în aceste zile, izolați în propriile case, conform celor mai recente estimări. O bună parte din omenire experimentează astfel un soi de arest la domiciliu impus de pandemia de coronavirus. Perioada de izolare și restricțiile de circulație pot reprezenta, pe de altă parte, un bun motiv pentru demararea unei curățenii generale în locuință sau pretextul ideal pentru aruncatul vechiturile de prin casă. În cazul în care încă aveți rețineri să faceți asta, ar trebui să știți că e foarte probabil să dețineți, fără să știți, o veritabilă comoară în propria locuință, se arată într-un articol publicat de BBC.
Astfel, diversele aparate electronice vechi pe care cei mai mulți dintre noi le avem împrăștiate prin toate colțurile casei, pot ascunde metale sau minerale extrem de rare, veritabile resurse naturale fără de care toate beneficiile epocii moderne în care trăim nu ar fi posibile.
Milioane, dacă nu chiar miliarde, de astfel de aparate sau echipamente zac nefolosite în locuințele noastre, fie că vorbim de telefoane mobile vechi, console de jocuri, aparatură muzicală de pe vremea bunicii sau desktop-uri antice de calculator. Fiecare dintre acestea conțin, însă, în diverse cantități, cupru, argint și chiar aur, precum și o întreagă gamă de alte elemente rare.
Înainte de a pleca însă în aventura căutării comorilor ascunse în propriul apartament, trebuie să țineți cont că, în aceste zile, serviciile de salubritate sau de colectare de deșeuri ar putea fi deja suprasolicitate. Începeți, mai bine, prin a sorta, mai întâi, lucrurile. De reciclarea propriu-zisă vă puteți ocupa apoi, mai târziu.
Dar, odată depășită criza provocată de noul coronavirus, unii specialiști în colectare și recliclare consultați de BBC, consideră că aceste uriașe „depozite urbane” de resurse naturale ar putea fi exploatate mult mai eficient și ieftin, comparativ cu varianta mineritului clasic.
Medaliile de la viitoarele Jocuri Olimpice din Tokyo sunt făcute din metale prețioase provenite din deșeuri electrice
Conform BBC, în perioada aprilie 2017 - martie 2019, metalele prețioase provenite de la șase milioane de telefoane mobile și milioane de tone de deșeuri electronice au fost folosite pentru realizarea celor 5.000 de medalii de aur, argint și bronz care vor fi oferite sportivilor.
Acesta este un exemplu al potențialului pe care îl prezintă așa-numitul „minerit urban”, în condițiile în care mineritul clasic consumă tot mai mult din resursele planetei.
Industria extractivă este, astfel, responsabilă pentru jumătate din emisiile de carbon, conform unui raport ONU.
Potrivit unor estimări, dacă toți cei 7,8 miliarde de oameni de pe planetă ar consuma la fel de mult ca cetățenii Europei, ar fi nevoie de aproape trei planete Pământ pentru a ne oferi tuturor resursele necesare.
În schimb, pentru ca fiecare om de pe planetă să se bucure de un stil de viață american, ar fi nevoie de resurselea cinci Pământuri.
La nivel global, se produc anual 16.000 de turnuri Eiffel de deșeuri electrice
Deșeurile electrice și electronice (DEEE) se pot dovedi o resursă extrem de utilă, în condițiile în care vechile aparate electrice sau electrocasnice conțin aur, argint, paladiu sau cupru - materiale care pot fi oricând folosite pentru producerea de noi echipamente.
„Metalele se pot recicla la infinit, fără să-și piardă proprietățile”, a declarat, pentru BBC, reprezentantul unei importante companii europene specializate în reciclarea și colectarea deșeurilor. „Metalele pot fi extrase, vândute și reutilizate în noi produse”.
La nivel global, omenirea produce în jur de 50 de milioane de tone de deșeuri electrice și electronice, echivalentul a 6.000 de turnuri Eiffel. Pe primul loc se află Asia, cu peste 18 milioane de tone de astfel de deșeuri. Europa se situează la acest capitol pe locul doi, cu peste 12 milioane de tone.
În toate aceste milioane de tone de deșeuri zac ascunse circa 330.000 de tone de cupru și 31 de tone de aur, ceea ce ridică întrebarea dacă nu e mai simplu să le recuperezi direct din deșeurile deja existente, decât să continui să sapi în pământ după ele.
Un exemplu ilustrativ îl reprezintă, din acest punct de vedere, cobaltul, o componentă crucială a bateriilor litiu-ion care alimentează în prezent telefoanele noastre mobile sau mașinile electrice.
Comparativ, toate deșeurile electrice adunate în ultimii 20 de ani în Europa conțin suficient cobalt cât să alimenteze cel puțin 10 milioane de mașini electrice.
Dintr-o tonă de baterii de telefon se pot extrage și 235 de grame de aur, comparativ cu 5 grame/tonă, în cazul mineritului clasic
Companiile specializate în recuperarea metalelor prețioase din astfel de deșeuri susțin că pot extrage între 135 și 240 de kilograme de cobalt, un kilogram de argint și 235 de grame de aur, dintr-o singură tonă de baterii de telefoane mobile.
În cazul mineritului clasic, se obțin 100 de grame de argint și cel mult 5 grame de aur per tona de steril, conform BBC.
„Mineritul urban” poate deveni, astfel, o soluție viabilă pentru viitor. Cel puțin în teorie, deoarece în practică, doar 35% din deșeurile electrice sunt reciclate în UE și doar 1% din metalele prețioase sunt extrase. În prezent, se speră ca acest procent să ajungă la 5% în 2020 și la 20% în 2030.
Vestea bună este că, în momentul de față, cea mai mare cantitate de astfel de deșeuri se află, încă, în casele noastre. Marea provocare, conform specialiștilor consultați de BBC, este motivarea oamenilor să recurgă la reciclare.
Acest lucru e posibil dacă oamenii conștientiează că dețin în propriile case aur, la propriu, în telefoanele mobile sau echipamentele electrice aruncate prin sertare. Reciclarea acestor produse în vederea extragerii de metale prețioase ar putea fi cel mai ecologic gest pe care l-am putea face fără ca măcar să fim nevoiți să ieșim din case.
Guvernul israelian se va reuni marți pentru a aproba un acord de încetare a focului în Liban, a declarat luni pentru Reuters un oficial israelian de rang înalt, transmite Agerpres.
Șeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile occidentale să fie pregătite pentru un scenariu de război și să-și ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantaj din partea unor țări precum…
Nicolae Ciucă a demisionat luni din funcția de președinte al Partidului Național Liberal, în urma rezultatului dezastruos pe care l-a obținut la primul tur al alegerilor prezidențiale.