Lucrările de fortificare a barajului lacului Ghidighici au fost finalizate

  • 19 Decembrie 2016 19:29
Lucrările de fortificare a barajului lacului Ghidighici au fost finalizate

Lucrările la fortificare a barajului lacului de acumulare Ghidighici, care au durat aproximativ un an, au fost finalizate.

Ministerul Mediului menționează că după efectuarea lucrărilor de fortificare, cu o întreținere corespunzătoare, durata de exploatare a barajului a fost prelungită cu încă cel puțin 50 de ani, fiind sporit și gradul de protecție contra inundațiilor, transmite IPN.

Lucrările de îmbunătățire a funcționării canalului au fost realizate cu ajutorul scafandrilor, care au curățat de nămol și sectorul alăturat intrării în camera vanelor. Canalul de evacuare a fost lărgit și adâncit.

Lacul de acumulare Ghidighici este proprietate publică a statului și se află în gestiunea Agenției „Apele Moldovei”, subordonată Ministerului Mediului. Barajul  a fost construit în anul 1962. Conform evaluării efectuate anterior, fără efectuarea unor lucrări de reparație urgente, ar fi existat un pericol iminent de inundații, care puteau afecta municipiul Chișinău.

Proiectul de fortificare a barajului a avut un buget de 3,3 milioane de lei.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău