Lucrări confecționate de copii se vor vinde la un târg de Paști în holul Primăriei
-
03 Aprilie 2018 15:32
O expoziție de Paști cu vânzarea lucrărilor confecționate manual de către copiii din familii social-vulnerabile, aflați în situație de risc sau rămași fără ocrotire părintească, va fi vernisată miercuri, 4 aprilie, în holul Primăriei municipiului Chișinău. Acțiunea are loc în comun cu Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului, transmite IPN.
Organizatorii urmăresc evidențierea eforturilor depuse de copii și de pedagogii care activează în centrele comunitare pentru copii și tineri, centrele de zi specializate și centrele de plasament din municipiul Chișinău.
Aceste centre organizează peste 120 de secții de creație, care sunt frecventate gratuit de peste 2500 de copii, majoritatea din familii social-vulnerabile.
Banii colectați din vânzări vor fi utilizați pentru procurarea materialelor necesare pentru activitățile de creație.
Expoziția va fi deschisă la ora 10.00.